Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Finanțarea pârtiei de pe Rarău blocată

Încă o investiţie importantă este abandonată în judeţul Suceava Finanţarea lucrărilor la pârtia de schi din masivul Rarău, blocată de minister. Este vorba de pârtia de schi din masivul Rarău, ale cărei lucrări au început în urmă cu 4 ani şi au “înghiţit”, până acum, aproximativ 10 milioane de euro.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a blocat finanţarea la cea de-a doua pârtie ca lungime din ţară, cu un domeniu schiabil de aproape 4 kilometri şi jumătate.

Zona are nevoie de electricitate şi era prevăzută şi o instalaţie pentru zăpadă artificială, dar acum sistarea finanţării aduce alte costuri pentru întreţinere şi chiar pentru reparaţii.

Deja pe pârtie au apărut degradări generate de necaptarea corespunzătoare a apelor pluviale.

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negoiţă, estimează că, pentru finalizarea investiţiei, ar mai fi nevoie de încă 10 milioane de euro, dar nu ştie când vor fi deblocate fondurile necesare.

Nici măcar vizita la pârtia de pe Rarău a ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediu de afaceri şi turism, Maria Grapini, nu a reuşit să aducă schimbări în bine.

Ea a promis alocarea de bani pentru acest obiectiv început, dar de atunci nimic nu s-a schimbat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*