Preotul paroh Adrian Lăcătușu , din satul sucevean Grigorești ,comuna Siminicea este căutat de oameni din toată țara pentru dezlegare de vrăji și descântece. În fiecare zi de sărbătoare dar și în celelalte zile ale săptămânii , la Biserica Sf Ciprian din localitatea amintită mai sus vin persoane cu diferite probleme, însă majoritatea cred că au făcute farmece, și vin să ceară ajutorul feței bisericești să-i scape de necuratul.
Atunci când se face maslu și la slujbele obișnuite la poarta lăcașului de cult apar şi maşini – cu numere de înmatriculare de Bucureşti, Neamţ, Botoșani , Bistriţa-Năsăud dar și din județul nostru. Cu toţii merg să-şi găsească rezolvări miraculoase la preotul ortodox . Pentru a-și spune durerea o întrevedere cu părintele durează, de regulă, între 10 şi 15 minute iar despre bani nimeni nu spune nimic. ,
, Lași cât vrei,, ne luminează însă o tânără venită special la biserică.
Preotul paroh Adrian Lăcătușu susține că oamenii vin la biserică pentru că au necazuri și numai în foarte rare situații unii vin din pură curiozitate. Pentru toți el are o vorbă bună și nu cere bani. Credincioşii vin în Casa Domnului pentru a se ruga Sfântului Ciprian ca să scape de vrăji, blesteme, deochi şi ghinion. Aşa că la orice slujbă micuţul lăcaş de cult e plin ochi de oameni și aproape de fiecare dată sunt alții . Parorhia are arondate doar 40 de familii din satul Grigorești așa că majoritatea celor care vin să participe la slujbe sunt de alte locuri.
Preotul Lăcătușu este cunoscut și pentru faptul că citește moliftele lui Sf. Vasile cel Mare săptămânal însă biserica interzice folosirea acestei sintagme așa că în opinia feței bisericești e mai bine să se spună, slube de dezlegare de farmece,, .
Sătenii nu se înghesuie să vină la biserică ci doar 4-5 localnici, majoritatea de vârsta a treia vin să se roage Celui de Sus să le fie bătrânețile mai ușoare. ,, Nu fac exorcizări,, a ținut să ne spună fața bisericească.
Cine citește moliftele Sf Vasile cel Mare
Pentru cei care nu știu Moliftele Sfîntului Vasile cel Mare sînt rugăciuni de blestem asupra diavolului şi asupra tuturor răutăţilor şi ispitelor care vin asupra omului. Trebuie precizat că în rândul prelaților nu se folosește sintagma Moliftele Sf Vasile cel Mare ci slujbe de dezlegare de farmece.
Ele au o importanţă deosebită şi trebuie citite cu mare grijă şi cu pregătire deosebită. Aceste molifte, numite şi exorcisme, sînt cele mai puternice rugăciuni împotriva duhurilor necurate din oameni şi case. Ele se citesc numai de preoţi şi duhovnici bătrîni care au viaţă curată şi sînt mari postitori şi care au dezlegare de la duhovnicii lor să le citească, pentru că, se spune că dacă le citesc preoţi tineri, fără post şi viaţă cît mai curată, diavolii chinuiesc mai tare pe cei bolnavi şi nu ies din oameni, ba uneori se răzbună cu mari ispite asupra celor care le-au citit. Moliftele de izgonire a diavolilor din oameni şi chiar din animale se citesc peste an numai în zile de post, mai ales la miezul nopţii, în biserică, în faţa icoanelor făcătoare de minuni sau lângă racla cu moaşte ale sfinţilor.
La biserica din Grigorești au fost aduse din Grecia părticele din moaștele Sf. Ciprian unde credincioșii vin să se închine și să se roage pentru ca dorințele lor să le fie împlinite.