Secretarul general al Partidului România Mare -aripa FUNAR , Corneliu Ciontu a lansat vineri, într-o conferință de presă o serie de întreagă de „săgeţi” la adresa lui Corneliu Vadim Tudor , pe care l-a acuzat că ţine cu tot dinadinsul să distrugă partidul. El a ţinut să contrazică informaţiile apărute în presă, conform cărora Vadim ar fi înregistrat la OSIM pe numele lui titulatura PRM.
„PRM a fost înscris de noi în 2005 şi avem drept de valabilitate până în 2015. VADIM şi-a înscris ulterior, pe numele lui, acelaşi partid şi aceeaşi siglă, sigur la un alt capitol. E o chestiune puţin penală, dar noi nu ne ocupăm de chestiuni de felul acesta. Noi l-am exclus din partid, acest om vorbeşte în gol, se reprezintă doar pe sine”.
Referindu-se la refacerea structurilor de partid din teritoriu, Ciontu a menţionat că munca este dificilă, din moment ce au dispărut 75 % din organizaţii.
De aici până la un subiect lingvistic nu a fost decât un pas.
„Întâi să simţim că avem în spate refăcută structura şi apoi se va auzi vocea partidului în toate localităţile României. Avem un culoar favorabil pentru a ne impune, deoarece se petrec prea multe lucruri care dăunează interesului naţional şi standardului de viaţă. Să vă dau un exemplu : ce se întâmplă cu vocabularul limbii române ? Am început să vorbim folosind mai mult expresii englezeşti, nemţeşti, frantuzeşti. Nu mai vezi o firmă cu denumire romănească. Oare nu mai suntem în România, oare cerem prea mult ?”, a conchis Ciontu