Turneul aniversar “Două inimi – Bere Gratis 15 ani” ajunge la Suceava! Luna precedentă a fost una plină de încărcătură specială pentru fanii Bere Gratis. Trupa a împlinit 15 ani de activitate, pe care îi sărbătorește printr-un turneu național, care va ajunge și la Suceava duminică, 27 octombrie.
Au pornit la drum în urmă cu 15 ani, în 1998, cu multă naivitate sinceră, cu avântul specific vârstei și vremurilor, cu credința că întreaga lume li se așterne la picioare. Lui Mihai ‘Miță’ Georgescu (voce), Robert Anghelescu (clape) și Marius Dobre (chitară) – fondatorii grupului, li s-au alăturat Mihai ‘Magga’ Suciu (tobe) și Marius Mirea (bass). Cincisprezece ani mai târziu, după multe hituri care s-au aflat pe buzele tuturor, sute de concerte în toate cele patru zări și câteva schimbări inerente de componență, cei care se înclină acum în fața Măriei Sale Publicul la sfârșitul fiecărui concert sunt: Mihai ‘Miță’ Georgescu (voce), Robert Anghelescu (clape), Marian ‘Piticu’ Săracu (tobe), Marius ‘Neuro’ Bob (chitară) și Radu Vaștag (bass). Mai maturi, dar mânați de aceeași pasiune și abnegație, fac și acum ce făceau și în urmă cu 15 ani: muzică și versuri. Notorietatea nu i-a schimbat, iar respectul față de public și-a păstrat aceeași însemnătate sacră.
“Idealul este în sine o realitate în devenire. Iar noi, după 15 ani, avem avem încă idealuri,” a declarat Mihai Georgescu.
La ceas de sărbătoare, Bere Gratis se pregătesc să își întâlnească “ecoul” – publicul, în turneul aniversar “Bere Gratis 15 ani”. Le puteți fi alături la Brașov, pe data de 24 octombrie, apoi la Galați, pe 26; Suceava – 27; Iași – 28; Sibiu – pe data de 1 noiembrie și la Alba Iulia, pe 2 noiembrie. Mai multe detalii despre turneu vor fi disponibile pe pagina de Facebook Bere Gratis Oficial (https://www.facebook.com/pages/Bere-Gratis-Oficial/), locul unde băieții păstrează o legătură strânsă cu cei care le ascultă și apreciază muzica.x
Duminică, 27 octombrie, turneul aniversar “Două Inimi – Bere Gratis 15 ani” ajunge și la Suceava.
“Inima Bucovinei a bătut de multe ori până acum alături de inimile noastre. La Suceava, vom cânta împreună piese compuse în cei 15 ani de existență, totul într-un spectacol deosebit, la care ne-am dori să fiți părtași. Vă așteptăm duminică, 27 octombrie, ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, să trăim într-o noapte cât alții-ntr-o carte! Fiți alături de noi!” – au declarat membrii formației.
Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor sau online, de pe site-ul www.iabilet.ro. Prețul unui bilet este de 35 de lei.