Marti 21 Mai 2024, Actualizat acum 141 zile 12:00 am

Trimis în judecată în stare de arest pentru că i-a șifonat fața unui polițist

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus luni, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv  a lui Hrițuc Vasile Puiu cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava,Bogdan Apetroae, probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că în noaptea de 11 septembrie .2013, în jurul orelor 23:20,  inculpatul  s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate  care are calitatea de  agent de poliţie, şi întâlnind-o în scara blocului, i-a aplicat acesteia din urmă mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei, cauzându-i astfel leziuni traumatice care au necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale, fapta fiind comisă pe fondul nemulţumirilor inculpatului legate de instrumentarea de către agentul de poliţie a unei lucrări repartizate cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*