Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Incendiu uriaş! Două case şi o hală au fost cuprinse de flăcări

Clipe disperate pentru 11 persoane din comuna suceveană Cornu Luncii după ce au rămas pe drumuri din cauza unui incendiu care le-a mistuit casele. Două gospodării şi o hală industrială au fost afectate de flăcări uriaşe, iar pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, de la Detaşamentul de pompieri Fălticeni şi Garda de intervenţie Gura Humorului, au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea lor. La intervenţie a participat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cornu Luncii cu o autospecială, preotul paroh Gabriel Puiu Florea cu o autospecială, SC Dorna Lactate SA cu o cisternă şi 30 de voluntari de la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Cornu Luncii, conduşi de primarul din localitate.

Potrivit pompierilor, la una din gospodării au ars acoperişul casei de locuit, o magazie, o afumătorie, un şopron şi un garaj. La cea de-a doua gospodărie au ars acoperişul casei de locuit şi un adăpost de animale. Hala industrială, construită pe structură metalică din panouri prefabricate, a ars pe o suprafaţă de 360 de metri pătraţi.
Din primele verificări, se pare că incendiul a izbucnit de la o afumătoare, din cauza coşului de evacuare a fumului neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*