Vineri 01 Noiembrie 2024, Actualizat acum 305 zile 12:00 am

Italian arestat la Suceava pentru exploatarea unor românce

Un italian care a exploatat sexual mai multe femei din România a fost arestat ieri după-amiază de Tribunalul Suceava. Giancarlo Ruggeri, de 52 de ani, din localitatea Poirino, a fost reţinut luni după-amiază de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava sub acuzaţia de trafic de persoane. Bărbatul este acuzat că în perioada ianuarie-iunie 2008 a racolat patru femei, cărora le-a promis locuri de muncă în Italia, iar când acestea au ajuns în Peninsulă, le-a obligat să se prostitueze.

Interesant este că Giancarlo Ruggeri a fost reţinut de autorităţile din România la Penitenciarul Bacău, în timp ce-şi vizita o prietenă închisă pentru fapte similare.

Este vorba de Lăcrămioara Puşcaşu, care a fost anchetată la rândul ei de procurorii DIICOT Suceava pentru trafic de persoane. Femeia a fost trimisă în judecată, iar Tribunalul Suceava a condamnat-o, în lipsă, la opt ani de închisoare. Decizia a fost atacată cu apel, dar Curtea de Apel Suceava a respins acţiunea.

Pentru că nimeni nu a mai atacat sentinţa cu recurs, aceasta a rămas definitivă, iar Lăcrămioara Puşcaşu a fost adusă din Italia şi introdusă în Penitenciarul Bacău, acolo unde îşi ispăşeşte acum condamnarea.

Suceveanca este una dintre „colaboratoarele” lui Giancarlo Ruggeri, prin intermediul acesteia italianul reuşind să racoleze tinere din România pe care mai apoi le obliga să se prostitueze.

Giancarlo Ruggeri nu a recunoscut acuzaţiile care i s-au adus, dar în ciuda acestui aspect magistraţii au emis pe numele său mandat de arestare pentru o perioadă de 29 de zile.

Decizia de ieri prin care s-a dispus arestarea preventivă a italianului Ruggeri poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Suceava.

Sursa: Monitorul de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*