Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Suceava, sistate în luna august a anului trecut, au fost reluate, fiind făcute cu banii firmei de construcţii care execută proiectul şi care apoi vor deconta costurile la CNADNR.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că la şoseaua de centură a municipiului Suceava au fost reluate lucrările.
“Constructorul lucrează din bani lui, urmând ca lucrările să i se deconteze. Am vorbit şi cu ministrul Şova ca aceste decontări să fie ritmice, iar acest ritm să fie acceptabil, să stimulăm constructorul să-şi facă treaba“, a spus Nechifor pentru Mediafax.
El a precizat că alocarea bugetară pentru acest an pentru această investiţie este de 73 de milioane de lei, ceea ce permite finalizarea, în următoarele două luni, a tronsonului care face legătura între DN 17 şi DN 2 şi permite continuarea lucrărilor pe celelalte două tronsoane. Dacă la rectificarea bugetară se vor mai aloca fonduri, la sfârşitul anului şoseaua de centură va fi finalizată, a mai spus Nechifor.
Lucrările la şoseaua de centură a Sucevei au fost sistate în vara anului trecut, în condiţiile în care Guvernul nu a mai alocat fonduri pentru continuarea acestora.
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, declara la acea vreme că preţul construcţiei rutei ocolitoare a municipiului Suceava a crescut de la 220 de milioane de lei la 370 de milioane de lei, costul ajungând la 6,61 de milioane de euro pe kilometru, cât pentru autostradă.
Până în prezent, 76 la sută din lucrare este finalizată, fiind făcute plăţi de aproximativ 200 de milioane de lei, aproape de valoarea iniţială a proiectului.
Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Suceava au început în 2008 şi ar fi trebuit să se finalizeze în 12 iulie 2012.
Sursa: Mediafax