Lumină Sfântă de la Ierusalim, de Înviere, pentru suceveni

27 martie 2013

Credincioşii din Suceava vor primi şi anul acesta Lumina Sfântă, în noaptea de Înviere, de la Ierusalim.

Şi anul acesta va fi adusă Lumina Sfântă, însă nu pe bani publici. Vom organiza un transport aerian, împreună cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în colaborare cu Patriarhia Română. Patriarhia este cea care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim la Bucureşti, după care, cu un avion de mici dimensiuni, vom transporta Lumina la Suceava”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor.

Preşedintele  CJ susţine că va avea o discuţie cu arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, pentru a stabili detaliile cu privire la modul în care Lumina Sfântă va fi adusă de la Bucureşti la Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia