Mai mulţi tineri din Suceava susţin că au de încasat salarii restante de la firma de pază FGM, la care au lucrat pentru diferite perioade de timp. Aceştia s-au adunat ieri în faţa sediului FGM din centrul Sucevei şi şi-au cerut drepturile salariale restante. Personalul societăţii, care se afla în interior, a încuiat însă uşa de acces şi a refuzat dialogul, atât cu nemulţumiţii, cât şi cu reporterii Monitorul de Suceava.
„Să nu primeşti trei luni de zile un salariu e strigător la cer”
Oamenii spun că au ajuns pur şi simplu bătaia de joc a şefilor de la FGM, care îi duc cu vorba de la o zi la alta ori pur şi simplu îi sfidează.
Ilie Şchiopoaea, un bărbat din Preuteşti, susţine că nu şi-a luat salariul încă din luna decembrie a anului trecut.
„Din decembrie eu nu mi-am luat salariul şi mă amână de la o zi la alta. Ei spun că nu sunt bani, dar încasări de pe urma noastră au fost. E cam complicată situaţia, să nu primeşti trei luni de zile un salariu e strigător la cer. Am făcut o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, care a transferat sesizarea la Tulcea, unde ar avea firma unul dintre sedii. Mi-au spus că primesc un răspuns în 30 de zile lucrătoare, dar am îndată două luni de când nu am fost băgat în seamă în nici un fel”, a declarat Ilie Şchiopoaea.
Un alt bărbat, Alexandru Baicu, este într-o situaţie asemănătoare.
„Eu am lucrat la FGM de la 1 noiembrie 2012 şi până în luna februarie a acestui an, când mi-am dat demisia. Mi-am luat doar banii de lunile noiembrie şi decembrie, în vreo zece rate. Mai am de luat salariul pe două luni, ianuarie şi februarie. 1.500 de lei, că eu am fost la intervenţii”, a declarat Alexandru Baicu.
Salarii de mizerie şi angajaţi schimbaţi pe bandă rulantă
Oamenii reclamă că salariile la FGM erau de 5-600 de lei pe lună, până la 750 de lei. Semne mari de întrebare sunt legate şi de cărţile de muncă ale angajaţilor FGM. Protestatarii au spus că au semnat contracte de muncă în alb, pe care însă efectiv nu le-au mai văzut niciodată.
Ilie Şchiopoaea susţine că la FGM „politica” firmei este cât se poate de perversă.
„Te ţin două-trei luni şi te amăgesc cu câte un milion, maxim două pe lună. Omul rămâne în speranţa că va primii şi restul banilor şi te trezeşti la un moment dat că nu ai luat două-trei salarii. Apoi, angajează pe alţii. Aşa prostec lumea”, susţine Ilie Şchiopoaea.
„Ne spun că nu au bani destui şi ne poartă cu vorba de la o zi la alta”
Marius Tipa este un alt tânăr care susţine că este dus cu vorba de cei de la FGM.
„În octombrie anul trecut aveam de luat salariul pe vreo patru-cinci luni. Am depus o sesizare la Inspectoratul de Muncă şi atunci mi-au dat banii tot aşa, în multe rate, de nu am înţeles nimic din ei. Acum trebuie să-mi dea banii pe două luni, ianuarie şi februarie. Ne spun că nu au bani destui şi ne poartă cu vorba de la o zi la alta”, a declarat Mihai Tipa.
Printre nemulţumiţii adunaţi ieri în faţa FGM s-au mai aflat Vasile Lazarovici, Cătălin Gîngă şi Silviu Nicoară. Aceştia au precizat că mai sunt şi alţi angajaţi sau foşti angajaţi FGM în această situaţie, însă nu toţi au putut fi prezenţi.
Reprezentanţii FGM au ales tăcerea
În ciuda încercărilor noastre, nu am putut obţine nici un punct de vedere de la FGM. La sediul din centrul Sucevei dispecera a încuiat uşa şi s-a ascuns, iar directorul FGM Suceava, Nicu Bălălău, nu a răspuns la telefon.
Am sunat apoi la sediul din Iaşi al FGM. După ce am precizat despre ce este vorba, o angajată ne-a solicitat un număr de telefon şi ne-a precizat că şefii, despre care nu are voie să dea detalii, ne vor contacta dacă va fi cazul. Ulterior nu am mai primit nici un telefon de la FGM.
Tinerii care susţin că au de luat salarii restante de la FGM şi nu depuseseră încă plângeri la ITM s-au deplasat ieri la sediul instituţiei şi au reclamat situaţia, în speranţa că cineva le va face dreptate.
Sursa: Monitorul de Suceava