Luni 09 Decembrie 2024, Actualizat acum 343 zile 12:00 am

Elevă bătută la şcoală de o colegă şi mama acesteia

Sala de curs de la un liceu din Rădăuţi s-a transformat în arenă de box. Violenţele le-au avut în prim plan pe două eleve de clasa a XI-a, dar şi pe mama uneia dintre fete, care în loc să aplaneze spiritele încinse a crezut că este mai indicat să-şi folosească forţa fizică.

Scene incredibile într-un liceu din Rădăuţi. O elevă de clasa a XI-a de la Colegiul Tehnic a plecat acasă bătută după orele de curs, corecţia fiindu-i administrată într-una din pauze.

Autorii agresiunii sunt o colegă de clasă şi mama acesteia. Totul a plecat de la o dispută verbală dintre cele două fete.

La discuţia contradictorie a participat şi mama uneia dintre fete, care în loc să aplaneze conflictul s-a implicat activ susţinându-şi propria odraslă.

Cearta dintre fete a degenerat în scurt timp, iar eleva mai nervoasă a început s-o tragă de păr pe colega ei. Mama fetei agresoare a intervenit şi ea şi a început s-o lovească cu pumnii în zona capului pe cealaltă elevă.

La incident au asistat stupefiaţi mai mulţi elevi, dar totul s-a calmat abia după ce în clasa de curs unde s-au petrecut aceste scene au intrat câţiva profesori.

Eleva agresată a refuzat să meargă la spital pentru a-i fi oferite îngrijiri medicale, dar între timp a formulat o plângere penală împotriva colegei sale şi a mamei acesteia.

Profesorii de la Colegiul Tehnic Rădăuţi sunt sideraţi de acest eveniment şi spun că fata care a provocat scandalul nu este la prima abatere de acest gen. O anchetă internă este în curs de derulare, iar conducerea liceului susţine că va lua măsuri drastice împotriva celor vinovaţi.

Sursa : Adevarul


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*