Luni 17 Iunie 2024, Actualizat acum 168 zile 12:00 am

Doi indivizi reţinuţi după ce au tâlhărit un bărbat în autogară

hot retinutDoi indivizi au fost reţinuţi, luni, pentru 24 de ore  de poliţişti după ce au tâlhărit un bărbat de 51 de ani din municipiul Suceava în autogară.   Potrivit poliţiştilor, în jurul orei 20.00, victima se afla în incinta autogării din localitate, unde aștepta un autocar pentru a se deplasa în municipiul Bacău, iar într-un moment de neatenție, persoane necunoscute i-au sustras trei genți ce conțineau scule electrice și articole de îmbrăcăminte.

like-facebookPersoana vătămată a plecat în urmărirea suspecților, însă aceștia l-au lovit, deposedându-l de un telefon mobil și suma de aproximativ 370 lei, după care au fugit.  O patrulă din cadrul Biroului Ordine Publică i-a identificat, în zona staţiei 22 Decembrie pe cei trei suspecți, care au fost conduși la sediul poliției, stabilindu-se faptul că aceștia sunt, un bărbat de 37 de ani din județul Botoșani și 2 localnici, unul de 53 de ani și celălalt de 30 ani, toţi cu antecedente penale. Cei trei au fost prezentaţi persoanei vătămate, acesta recunoscându-i ca fiind autorii tâlhăriei.

La efectuarea controlului corporal, asupra bărbatului de 53 de ani, polițiștii au găsit telefonul mobil şi un pachet de ţigarete ce aparțin victimei.

În cauză s-a dispus reţinerea pentru 24 ore a doi dintre suspecți, respectiv bărbatul de 37 de ani din județul Botoșani și cel de 53 de ani,  aceștia fiind introduși în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca la 07.10.a.c. să  fie  prezentați   Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propunere  de arestare preventivă, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.  Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Botoşănean reţinut după ce a tâlhărit un bărbat în autogară, la Suceava | BotosaniNews.ro

Lăsați un comentariu

*