Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Traficanți de migranți condamnați de judecători. Ce pedepse au primit

Opt individizi, din Suceava și Botoșani, care se ocupau cu trafic de migranți, au fost condamnați de Tribunalul Suceava. Astfel, Florin Burduja  a fost condamnat la patru ani, o lună şi 10 zile închisoare, Gabriel-Florin Zvîncă a primit trei ani şi opt luni de închisoare, Mircea Răuţu – trei ani şi opt luni de închisoare, Ovidiu Porfireanu – trei ani şi patru luni închisoare, Victor Burduja – trei ani şi patru luni închisoare, Ciprian- Aurelian Senculeţ – doi ani, două luni şi 20 de zile închisoare, cu suspendare sub supraveghere, Florin- Gheorghe Golescu, zis „Gavril” – doi ani, două luni şi 20 de zile închisoare, cu suspendare sub supraveghere și Tudor-Răzvan Burduja a primit măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni. Decizia nu este definitivă.

La data de 28 iunie 2018, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava, au efectuat 8 percheziții domiciliare (3 în județul Suceava și 5 în județul Botoșani), în cadrul unui dosar penal cu privire la comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

 like facebook, suceava, news, stiriDin investigații a rezultat că, în perioada mai – iunie a.c., mai mulți cetățeni români și ucraineni ar fi constituit un grup infracțional organizat și ar fi comis infracţiuni de trafic de migranţi, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale.

Activitățile infracționale ar fi avut loc peste frontiera de stat și în zona localității Racovăț, județul Botoșani.

În fapt, grupul infracțional organizat ar fi introdus, pe teritoriul României, 4 grupuri de migranți, din care făceau parte 16 persoane, 4 dintre ele fiind depistate pe teritoriul Ucrainei. Migranții erau trecuți prin frontiera din județul Botoșani, apoi erau cazați la Suceava.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate 4 autoturisme, un pistol, un binoclu, telefoane mobile, cartele SIM, un laptop, bani și mai multe înscrisuri.

La una dintre locuințele vizate, au fost identificați 6 migranți, aceștia fiind preluați de către reprezentanții Biroului pentru Imigrări Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*