Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

USR Suceava: Pe fațada principală a clădirii Palatului Administrativ a fost instalat ilegal un mesh albastru

Filiala județeană USR Suceava solicită îndepărtarea de urgență a mijloacelor de publicitate (mesh-uri, ecrane publicitare) amplasate ilegal, susțin reprezentanții USR, pe fațada principală și în imediata vecinătate a clădirii Palatului Administrativ din Mun. Suceava.

„În data de 10.01.2019, pe fațada principală a clădirii Palatului Administrativ a fost instalat un mesh albastru cu textul “Presedinţia României la Consiliul Uniunii Europene”. Deoarece acest mijloc de publicitate “nu constituie protecţie către domeniul public pe perioada efectuării lucrărilor de consolidare/restaurare”, amplasarea acestuia este ilegală. Pe trotuarul din partea stânga a accesului principal în aceeași clădire a fost instalat de circa 1 an de zile un ecran publicitar cu LED-uri, pe care se rulează grafică, spoturi și altele asemenea, cu conținut dinamic și de dimensiuni variabile. Acest ecran, care obturează fațada clădirii monumentului istoric, este de asemenea amplasat ilegal. Palatul Administrativ din Suceava, astăzi sediul Consiliului Județean Suceava și al Instituției Prefectului, este un monument istoric din clasa B, inclus pe “Lista monumentelor istorice din județul Suceava” cu codul de clasificare SV-II-m-B-05481. Conform “Legii nr. 185 din 25.06.2013 (Legea privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, forma actualizată aplicabilă de la 06.07.2017)”, art. 15:
“Amplasarea mijloacelor de publicitate este interzisă în următoarele situații:
h) pe monumentele istorice, cu excepția firmelor care anunță activitatea ce se desfășoară în interiorul clădirii și a mesh-urilor amplasate pe perioada efectuării lucrărilor de consolidare/ restaurare în condițiile prezentei legi;
k) în zonele în care a fost restricționată sau interzisă publicitatea prin Regulamentul local privind amplasarea mijloacelor de publicitate;”
Conform “Regulamentului local de publicitate privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate în municipiul Suceava”, Anexa nr.1, Cap. III, art. 9:
“In zonele de publicitate restransă A (zonele de protecție ale monumentelor istorice – pe o rază de 100m măsurată de la limita exterioară de jur-împrejurul monumentelor istorice din clasa A și B):
– mesh-urile: NU sunt permise pe clădirile monument istoric decât ca protecție în perioada lucrărilor de consolidare/ restaurare, max 1 an. Se autorizează odată cu autorizarea lucrărilor de construire.
– ecranele publicitare: NU sunt permise.” Promovarea Bucovinei ca destinație turistică, promovarea Centenarului Marii Uniri, și, mai ales, promovarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene NU se pot realiza în condițiile nerespectării Legii. Cu atât mai mult, suportul și instalarea acestor mijloace de publicitate ilegale au fost plătite din bani publici, aceste cheltuieli fiind angajate de către exact instituțiile care ar trebui să asigure buna administrare a jud. Suceava și să garanteze respectarea cu strictețe a prevederilor legale”, susțin reprezentanții USR Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*