Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

O tânără nevăzătoare din Suceava, cu o poveste impresionantă, a câștigat marele premiu „Câștigă România”

În ediţia de joi, 6 decembrie, a concursului de cultură generală prezentat de Virgil Ianţu la TVR 2, o tânără din Suceava, Magdalena Iurescu,  a câştigat cea de-a 10-a ediţie consecutiv şi este prima femeie şi cea mai tânără concurentă care va pleca acasă cu marele premiu: o maşină Logan şi suma de 15.700 lei.

M-a bucurat foarte mult prezenţa Magdalenei pentru că este tânără, are doar 27 de ani, iar bagajul ei de cunoştinţe despre România este fabulous. Este prezenţa feminină pe care noi am dorit-o în competiţie de mult timp, pentru că până în acest sezon doamnele au fost mai timide. Întâlnirea cu Magdalena a fost pentru noi toţi o lecţie de viaţă şi chiar am rugat-o pe fetiţa mea să urmărească aceste ediţii”, a spus Virgil Ianţu.

like facebook, suceava, news, stiriSerioasă, tenace şi bine pregătită, tânăra nevăzătoare din comuna Bilca a străbătut întreaga harta a României cu ajutorul unui şablon de plastic şi a unui bagaj solid de cunoştinţe de cultură generală. Modestă, Magdalena Iurescu spune că cea mai mare bucurie a ei este că a participat şi îndeamnă doamnele să lase emoţiile deoparte şi să vină la “Câştigă România!” pentru că “sunt la fel de importante ca şi bărbaţii”.

“Când am venit aici, nu mă gândeam că voi câştiga şi nici nu îmi propusesem asta. Cu cât ne propunem mai multe, avem emoţii şi nu ne putem concentra asupra întrebărilor. Este extraordinar să participi, dar mai ales să şi câştigi o maşină… Nu este o competiţie uşoară dacă nu eşti bine pregătit şi mă bucur de Marele Premiu”, a spus Magdalena Iurescu.

Absolventă a două facultăţi din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, ca şefă de promoţie, Magdalena Iurescu are doctoratul în gramatica limbii române. Lipsa vederii nu a împiedicat-o să se bucure de viaţă, iubeşte să înoate şi să meargă pe bicicletă. Pasionată de concursul difuzat de TVR 2, “Câştigă România!”, Magdalena Iurescu a venit la preselecţii la îndemnul mamei sale. Visul ei este să devină profesoară chiar la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Buzau, pe care l-a urmat.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Tânăra nevăzătoare din Bilca a devenit cetățean de onoare al comunei după ce a câștigat 10 ediții consecutive a concursului de cultură generală „Câștigă România” | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*