Duminică 21 Octombrie 2018, Actualizat acum 293 zile 12:00 am

 

Bărbat rănit după ce s-a izbit cu ATV-ul de balustrada unui drum

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Stroiești, a fost rănit, marți seară, după ce, din cauza vitezei, s-a izbit cu un ATV în balustrada unui drum comunal.

Alexandru C. conducea ATV-ul neînmatriculat pe un drum comunal neclasificat deschis circulației publice din interiorul comunei Stroiești, având direcţia de deplasare dinspre biserica Adormirea Maicii Domnului spre DJ 209D.

like facebook, suceava, news, stiriLa un moment dat, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare a pierdut controlul asupra ATV – ului și a intrat în coliziune laterală cu balustrada metalică de pe marginea dreaptă a drumului, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.

Acesta a fost rănit și transportat la Spitalul Judeţean Suceava pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest iar ulterior a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Nici nu deținea permis de conducere.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „coducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*