Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

Un sucevean, care a fost amendat de polițiști, după ce sesizat transporturi de lemn suspecte, a cerut ajutorul instanței. Ce au decis judecătorii

Un bărbat din județul Suceava, care a fost amendat de polițiști, după ce a sesizat tranporturi de lemn suspecte, a ajuns în instanță, unde a contestat amenda. Judecătorii au decis anularea amenzii și aplicarea unui avertisment.

Florin Grădinariu este președintele Asociației Biosilva, un ONG de protecția mediului. Anul trecut,  la Fălticeni, atât el cât și tatăl său fiind amendaţi de un echipaj de la Poliţia municipiului Fălticeni, primul pentru că a refuzat să prezinte pentru control stingătorul de incendiu şi trusa medicală, iar al doilea pentru că a coborât din maşină.

like facebook, suceava, news, stiriOmul susține că a făcut sesizări privind transporturi suspecte de lemn, după ce a verificat aplicația online inspectorulpădurii.ro, iar polițiștii l-au oprit în trafic. De fiecare dată i s-a spus că reclamația sa nu se confirmă.

„După ce anul trecut am fost amendat de agenții Poliției Fălticeni pentru că “nu aveam” trusa medicala cand de fapt am deranjat cine stie pe cine prin faptul ca am sesizat prin apel la 112 un transport ilegal de material lemnos, în urma contestatiei Procesului verbal am primit în final soluția definitivă de la Tribunalul Suceava: Se admite apelul. SCHIMBA IN TOT SENTINTA APELATA ( cea de la Judecătoria Fălticeni de respingere a contestatiei). INLOCUIESTE SANCTIUNEA AMENZII CU AVERTISMENT. Judecatoria Falticeni mi-a respins în primă instanță plangerea contraventionala ca fiind nefondata precizand in motivare ca fapta prezintă un pericol social deosebit de grav. Tatăl meu care a filmat acel incident și care a fost amendat pentru că a coborat din autoturism a câștigat și el în instanță anularea procesului verbal. Mesajul este unul simplu: Nu vă descurajați să semnalati la 112 orice transport ilegal de lemne verificat în aplicația INSPECTORUL PĂDURII pe care o puteți instala pe telefon”, susține Grădinariu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*