Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Accident produs la Siret de un șofer beat criță

Un șofer s-a îmbătat criță, apoi a urcat la volan și a produs un accident. Potrivit polițiștilor, duminică seară, în timp ce conducea autoturismul pe strada Alexandru cel Bun din orașul Siret, un localnic de 29 de ani, nu a păstrat o distanță regulamentară în mers și a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism care circula în fața sa.
like facebook, suceava, news, stiri
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 29 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural, spun polițiștii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*