Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

FOTO! Gospodărie din Panaci, distrusă de un incendiu

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, sprijiniți de 8 lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Panaci, cu o motopompă, au intervenit, luni, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Panaci, se arată într-un comunicat al ISU Suceava,

La sosirea echipajelor, ardeau un garaj și două anexe, construcții corp comun, din lemn, cu învelitoare din azbociment, și exista pericolul de propagare la o magazie, la un adăpost de animale și la un atelier de tâmplărie.

Incendiul a fost lichidat la ora 11:58.
A ars corpul comun pe o suprafață de aproximativ 64 de metri pătrați și s-au degradat acoperișul și un perete (pe 30 de metri pătrați) de la o magazie învecinată.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei căzute dintr-o sobă fără acumulare de căldură / amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de sistemul de încălzire.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul magaziei, adăpostul de animale și atelierul de tâmplărie, cu bunurile aferente.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*