Luni 20 August 2018, Actualizat acum 231 zile 12:00 am

 

Hoț ghinionist! A furat o mașină stricată, iar în timp ce o tracta a dat nas în nas cu poliția

Ghinionul s-a ținut scai de un tânăr de 20 de ani care a furat o mașină stricată, iar în timp ce o tracta, a dat nas în nas cu polițiștii.

Luni după-amiază, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a oprit pentru control pe DJ 178C, din comuna Frătăuții Noi, autoturismul cu număr provizoriu de circulație, condus de un tânăr de 20 de ani din comuna Muşeniţa care era tractat de un alt autoturism.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autorizația provizorie de circulație este expirată din data de 06.12.2017.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, tânărul de 20 de ani a luat autoturismul de la o persoană din comuna Brodina, fără încuviințarea acesteia și întrucât avea probleme tehnice, a fost tractat pentru a ajunge în satul Costișa. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „furt în scop de folosință”, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.

loading...

Loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Hoț ghinionist! A furat o mașină stricată, iar în timp ce o tracta a dat nas în nas cu poliția | Moldova24

Lăsați un comentariu

*