Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Propunere legislativă a senatorului Ioan Stan pentru trecerea în administrarea municipiului Suceava a parcului Șipote și a pădurii Zamca

Senatorul Ioan Stan a susținut, miercuri, în Senat propunerea legislativă privind trecerea a aproximativ 14 000 ha din fond forestier, grupa I funcțională – vegetație forestieră cu funcție specială de protecție din domeniul public al statului și din administrarea Regiei naționale a pădurii, Romsilva, în domeniul public al Unitațiilor Administrativ Teritoriale și în administrarea Consiliilor locale a acestora.

De această lege vor beneficia mai multe UAT-uri din întreaga țară, iar pentru amenajarea acestor zone vor putea fi atrase inclusiv fonduri europene. Se pot crea spații pentru copii pentru a cunoaste direct beneficiile pădurii, sau zone cu un rol educațional pentru populație. Pe aceste suprafețe însă nu pot fi amplasate spații comerciale și locuințe.

In urma acestei inițiative vor trece în administrarea municipiului Suceava parcul Șipote și pădurea Zamca, nu mai putin de 148 ha.

Potrivit unui comunicat al senatorului, aceasta a fost posibil și prin votul, dar mai ales prin efortul susținut și convingător al parlamentarilor PSD în întrunirea din cadrul grupurilor PSD cu reprezentanții ministerului Pădurilor și apelor și Regiei Naționale a Pădurilor cât și în comisia de specialitate pentru obținerea de avize și raport de admitere a acestei inițiative.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*