Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

FOTO & VIDEO! Accident cu cinci răniți și trei mașini

Un accident cu cinci răniți și trei mașini a avut loc miercuri seară, la intrarea în municipiul Suceava.

În  timp ce conducea autoturismul pe DN 2, la intrarea în municipiul Suceava, un localnic de 39 de ani, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţă de autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 31 de ani, tot din municipiul Suceava, intrând în coliziune faţă spate cu acesta.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani a fost proiectat pe contrasens, fiind acroşat de autoturismul taxi condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Drăgoieşti, care ulterior, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un şanț.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorilor auto de 31 și 26 de ani, a unei femei de 52 de ani din oraşul Siret și a unui bărbat din Ucraina, ambii pasageri în autoturismul taxi.

Totodată o a cincea persoană a fost transportată la spital.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.

 

 

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO & VIDEO! Accident cu cinci răniți și trei mașini la Dărmănești | Moldova24

Lăsați un comentariu

*