Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Incendiu la un garaj din Calafindești

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Calafindești, au intervenit, joi noapte, cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din satul Calafindești.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul unui garaj, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la casa de locuit, aflată în imediata vecinătate.
Incendiul a fost lichidat la ora 23:30.

Au ars astereala garajului pe 30 mp și bunuri casnice depozitate în pod. S-au degradat alți 50 mp din astereală și învelitoarea din tablă, pe aproximativ 60 mp, potrivit ISU Suceava.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat clădirea garajului și locuința proprietarului.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Incendiu la un garaj din Calafindești | Moldova24

Lăsați un comentariu

*