Sâmbătă 22 Septembrie 2018, Actualizat acum 264 zile 12:00 am

 

Șoferii care le-au dat etilotestul peste cap polițiștilor suceveni. Aproape 600 de conducători au fost testați

Aproape 600 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest de polițiști, în cadrul unei ample acțiuni de prevenire și combatere a accidentelor pe fondul consumului de alcool.

În perioada 27.10-29.10.2017, Serviciul Rutier – IPJ Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ, în scopul depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă legislaţia rutieră în vigoare.

În cadrul acţiunii au fost constatate 18 infracţiuni, din care 12 pentru alcoolemie sau refuz de recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

De asemenea, au fost aplicate 148 de sancţiuni contravenţionale.
Pentru abaterile săvârşite în trafic au fost reţinute 20 permise de conducere, din care 8 pentru alcool și 12 alte cauze.
În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 592 de şoferi.

Iată câteva exemple ale unor şoferi care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu viteză excesivă punând în real pericol siguranţa traficului rutier:

La data de 27.10.2017, în jurul orei 09.39, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DN 2, din comuna Dărmăneşti, autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani, din orașul Vicovu de Sus.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 28.10.2017, ora 23.37, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, a oprit pentru control pe DJ 209L, din comuna Pîrteştii de Jos, autoutilitara condusă de un tânăr de 22 de ani, din comuna Păltinoasa. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 29.10.2017, ora 03.28, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe str. Calea Transilvaniei, din localitate, autoturismul condus de un localnic de 29 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 27.10.2017, ora 22.45, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DC 45, din comuna Horodnic de Sus, autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Rădăuți.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 28.10.2017, ora 15.56, o patrulă din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata, a oprit pentru control pe DN 29A, din comuna Zvoriștea, autoturismul condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Botoșani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, în prezența personalului medical, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.

La 28.10.2017, ora 15.33, în timp ce conducea autoutilitara pe strada Calea Unirii, din municipiul Suceava, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a nepăstrării distanței regulamentare în mers, un localnic de 44 de ani, a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism care circula în fața sa, pe care l-a proiectat în alt autoturismul condus în aceeași direcție de un bărbat de 33 ani.
Cei trei conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în cazul celor doi conducători auto care circulau regulamentar și de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 44 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 28.10.2017, ora 19.15, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Siret a oprit pentru control pe DC 35, din comuna Grămești, autoutilitara condusă de un localnic de 63 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a simulat de câteva ori că suflă în aparat, fără rezultat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 28.10.2017, orele 20.25, o patrulă din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești a oprit pentru control pe un DC din comuna Bunești, autoturismul condus de un bărbat de 40 de ani, din municipiul Fălticeni.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 28.10.2017, ora 20.40, o patrulă din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata a oprit pentru control pe DC 54, din comuna Adâncata, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un bărbat de 65 de ani, din municipiul Suceava.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat, iar valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii este expirată din 27.09.2017.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 28.10.2017, ora 20.45, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Burdujeni a oprit pentru control pe str. Tineretului, din municipiul Suceava, autoturismul condus de un localnic de 59 de ani.
Întrucât prezenta halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 28.10.2017, ora 22.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, autoturismul condus de un bărbat de 40 de ani, din municipiul Rădăuți.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 28.10.2017, ora 23.37, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, a oprit pentru control pe DJ 209L, din comuna Pîrteştii de Jos, autoutilitara condusă de un tânăr de 22 de ani, din comuna Păltinoasa.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 29.10.2017, ora 02.10, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control pe str. Botoșani din localitate, autoturismul condus de un localnic de 56 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 29.10.2017, ora 03.28, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe str. Calea Transilvaniei, din localitate, autoturismul condus de un localnic de 29 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 29.10.2017, ora 01.45, o patrulă din cadrul Poliției orașului Dolhasca a oprit pentru control pe strada Căminului din localitate, autoutilitara condusă de un tânăr de 26 de ani, din orașul Liteni.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*