Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Expoziția „Tradiții populare chineze”, la Centrul pentru susținerea tradițiilor Bucovinene Suceava

Ediția a V-a a Festivalului Fotografiei Chineze în România, organizată de Asociația Internațională ”Euro Foto Art”, sub patronajul Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, a oferit oportunitatea de a prezenta în acest an peste 25 de manifestări expoziționale de excepție în capitală și în cele mai mari orașe ale României.

Festivalul dedicat Zilei Naționale a Chinei a debutat marți, 26 septembrie 2017, la ora 11:00 la sediul Casei Româno – Chineze din București.

Expoziția ”Tradiții populare Chineze”, prezintă tradiția populară chineză milenară care va fi prezentă și la Suceava cu sprijinul Uniunii Centrului Cultural ”Bucovina” și al Casei Româno-Chineze Suceava.

În acest context, în foaierul Centrului pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene vor fi etalate un număr de 100 de fotografii din Republica Populară Chineză, care prezintă diferite scene inspirate din condițiile de trai, obiceiuri, credințele religioase, personajele naționale și gusturile estetice ale diferitelor grupuri etnice care au format o cultură națională cu trăsături distinctive și au creat, de asemenea, o trăsătură culturală bogată și diversă în această țară multietnică cu 56 de naționalități din Asia.

Fotografiile au fost realizate de 6 artiști fotografi chinezi ai Asociației Chineze: Chen Dan, Honghong Wang, Weikun Li, Xu Hang, Yuan Chusheng și Zhang Hui, și puse la dispoziția organizatorilor de către China Photo Network Online din Zhuhai (Organizație parteneră a Asociației ”Euro Foto Art”).

Venisajul va avea loc vineri, 20 octombrie 2017, ora 13:00, la Centrul pentru susținerea tradițiilor Bucovinene Suceava.
Expoziție deschisă până în data de 19 noiembrie 2017.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Expoziția „Tradiții populare chineze”, la Centrul pentru susținerea tradițiilor Bucovinene Suceava | Moldova24

Lăsați un comentariu

*