Vineri 20 Octombrie 2017, Actualizat acum 292 zile 12:00 am

 

FOTO! Accident la Salcea. Circulația a fost blocată după ciocnirea a două mașini

Un accident care s-a produs la intrarea în Salcea  a blocat circulația, joi după-amiază. Două mașini s-au ciocnit.

În urma coliziunii dintre două autovehicule, a rezultat rănirea a trei persoane. Au intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Cei trei răniţi, conştienţi, au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, susțin reprezentanții ISU Suceava.

Trei persoane au fost rănite, din care două din autoturismul din Botoșani, doi tineri de 19 și 20 de ani, și șoferul autoutilitarei, în vârstă de 38 de ani.

Daniel Pascariu, în vârstă de 22 ani din comuna botoșăneană Stăuceni, conducea autoturismul Renault dinspre Botoşani către Suceava, pe DN29, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal cu VW Transporter, care circula regulamentar, fiind condus de Florin Spiridon.

Botoșăneanul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, acul kilometrajului blocându-se la 90 km/h, în condițiile în care în zonă viteza fiind restricţionată la 50 km/h.

Niciunul dintre șoferi nu era băut.

 

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Accident cu trei răniți! Un șofer din Botoșani a ajuns cu mașina pe un parapet după coliziunea cu un alt autoturism | BotosaniNews.ro
  2. FOTO! Accident cu trei răniți! Un șofer din Botoșani a ajuns cu mașina pe un parapet după coliziunea cu un alt autoturism - Exclusiv24.net
  3. FOTO! Accident cu trei răniți! Un șofer din Botoșani a ajuns cu mașina pe un parapet după coliziunea cu un alt autoturism | Moldova24
  4. FOTO! Accident la Salcea. Circulația a fost blocată după ciocnirea a două mașini | Moldova24

Lăsați un comentariu

*