Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Expoziția „Bucovina în Marele Război”, la Școala din Mitocu Dragomirnei

La sfârșitul anului 2014, cu prilejul împlinirii unui secol de la declanșarea Primei Conflagrații Mondiale, Muzeul Bucovinei a vernisat expoziția temporară ”BUCOVINA ÎN MARELE RĂZBOI”. Ea se încadrează în cadrul inițiativei la nivel european pentru comemorarea acestui eveniment, care a aruncat întreaga omenire într-un conflict extrem de sângeros, soldat cu milioane de victime. Documente, fotografii, hărți, imagini ale unor piese de patrimoniu, provenind din colecțiile Muzeului de Istorie, sau de la diverși colecționari particulari, își propun să creeze o imagine cât mai veridică a ceea ce a însemnat Marele Război pentru Bucovina și locuitorii săi.

Expoziția, realizată de dr. Mihai-Aurelian Căruntu, a fost itinerată până acum prin mai multe școli și licee, cu precădere din mediul rural. Cunoașterea evenimentelor din acei ani, de către elevi și toți iubitorii de istorie, contribuie la o mai bună înțelegere a contextului în care s-a ajuns la Marea Unire din 1918.

Timp de o lună, începând cu data de 5 octombrie, Ziua Educației, expoziția va fi găzduită, cu acceptul şi sprijinul directorului instituției școlare, prof. Daniela Domșa la Școala Gimnazială din Mitocu Dragomirnei.

Acesta este ultimul an în care expoziția este oferită partenerilor noștri, pentru sărbătorirea Centenarului din anul viitor, Muzeul Bucovinei pregătind mai multe evenimente, care sperăm că vor fi cel puțin la fel de atractive pentru public”, arată reprezentanții Muzeului Bucovinei.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Expoziția „Bucovina în Marele Război”, la Școala din Mitocu Dragomirnei | Moldova24

Lăsați un comentariu

*