Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

VIDEO! Incendiu de proporţii la un atelier de tâmplărie şi două locuinţe

Un incendiu de proporţii a cuprins, în noaptea de miercuri spre joi, un atelier de tâmplărie, dar şi două locuinţe din comuna Dorna Candrenilor.

Potrivit ISU Suceava, militarii Detaşamentelor de Pompieri Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dorna Candrenilor, au intervenit cu 5 autospeciale pentru stingerea focului.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la construcţiile din două gospodării, existând pericolul de propagare la vecinătăţi. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

La una din gospodării au ars un atelier pe 50 mp şi acoperişul casei pe 100 mp. Au mai ars elemente de tâmplărie şi obiecte de uz casnic şi s-au degradat tavanul locuinţei pe 80 mp, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, o motocositoare, scule de lucru din atelier şi alte bunuri.

La cea de-a doua gospodărie, au ars acoperişul şi etajul locuinţei, pe suprafeţe de câte 100 mp. S-au degradat parterul casei pe 100 mp, bunuri de uz casnic, materiale textile, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi documente personale.

Incendiul a izbucnit din atelierul primei gospodării, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un utilaj tehnologic (un dispozitiv de sudură) lăsat sub tensiune, susţin pompierii.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*