Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

A plătit cu un BMW X5 pentru țigări de contrabandă de 500 de lei. În plus, trebuie să mai dea 5.000 de lei

Un bărbat de 53 de ani a plătit cu un BMW X5 pentru țigări de contrabandă de 546 de lei. Și asta după ce, marți, puțin după miezul nopții, a fost prins făcând contrabandă. M.V. s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, conducând un autovehicul marca BMW X5.

Acționând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un loc special amenajat în pragurile mașinii, cantitatea de 420 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Ţigările, în valoare de 546 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

De asemenea autoturismul în cauză a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor deoarece avea confecționat locaș special amenajat pentru transportul țigărilor.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. A plătit cu un BMW X5 pentru țigări de contrabandă de 500 de lei. În plus, trebuie să mai dea 5.000 de lei | Moldova24

Lăsați un comentariu

*