Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

FOTO! Doi angajați ai GFR, din Suceava, prinși făcând contrabandă cu trenul (Update)

Doi angajați ai GFR, ambii din județul Suceava, au fost prinși făcând contrabandă cu trenul. Sâmbătă, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicşani feroviar, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra trenului internaţional, compus din două locomotive şi 30 de vagoane, care circula pe ruta Vadu Siret-Dorneşti, aflat pe sensul de intrare în România.

Astfel, a fost descoperită, în cele două locomotive, ascunsă în capacele exterioare ale radiatoarelor de pe partea dreaptă, cantitatea de 1.580 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că ţigările aparțin cetăţenilor români Stelică A., în vârstă de 59 de ani și Mihai L., de 51 de ani, ambii lucrători GFR, domiciliaţi pe raza jud. Suceava.

Ţigările în valoare de 2.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei doi cetăţeni români au fost sancţionat contravenţional, de către autorităţile vamale, cu amendă în valoare totală de 12.000 lei.

Grup Feroviar Român este cea mai mare companie privată de transport feroviar de marfă din România și a doua după compania de stat CFR Marfă. Grup Feroviar Român este deținut de grupul Grampet, care mai deține fabrica de reparații vagoane Remar Pașcani, Reva Simeria și Turist Semenic.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Doi angajați ai CFR, din Suceava, prinși făcând contrabandă cu trenul | Moldova24

Lăsați un comentariu

*