Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Un operator vrea să deschidă curse de pe Aeroportul Salcea spre Egipt, Spania și Dubai

Un operator vrea să deschidă curse aeriene de pe Aeroportul Salcea spre Egipt, Spania, Dubai. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, sâmbătă, după inaugurarea primului zbor Suceava- Veneția Treviso de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava.

„Numărul de curse aeriene de pe Aeroportul Suceava va crește semnificativ anul acesta. Pe Aeroportul „Stefan cel Mare” operează companiile Tarom și Wizz Air, iar din iunie vor începe cursele charter operate de alte două companii, către destinații din Turcia și Grecia. Avem 47 de zboruri deja în acest sezon de vara, 33 curse săptămânale regulate și chartere spre Grecia si Turcia. Recent, un operator a declarat că are în intenție să mai deschidă si alte curse, spre Egipt, Spania, Dubai. În discuțiile cu diverși operatori mă gândesc la înființarea de noi rute, la acțiuni de promovare a Bucovinei și a județului Suceava” a declarat președintele CJ, Gheorghe Flutur.

Șeful județului a precizat că are în vedere organizarea unor întâlniri  cu reprezentanții structurilor de turism și cu conducerea aeroportului, dar și cu reprezentanți din mediul de afaceri pentru dezvoltarea și promovarea Bucovinei. El a spus că este nevoie de pachete turistice, atractive pentru turiști, care să vină în Bucovina, iar investitorii autohtoni și din toată zona trebuie să se organizeze pentru a dezvolta servicii pe orizontală, cum ar fi des­chiderea de curse aeriene de linie sau charter, organizarea de trasee cu autocare sau microbuze către obiectivele turistice din Bucovina și din zonă, cu preluarea directă de la Aeroportul Stefan cel Mare de la Salcea a pasagerilor.

Potrivit lui Flutur, actualul terminal al aeroportului trebuie extins având în vedere creșterea numărului de pasageri, dar si in contextul existenței unor cereri pentru transportul de mărfuri prin intermediul unor aeronave de tip cargo.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Botoșănenii ar putea zbura spre Egipt, Spania și Dubai direct de pe Aeroportul Salcea | BotosaniNews.ro
  2. Botoșănenii ar putea zbura spre Egipt, Spania și Dubai direct de pe Aeroportul Salcea | Moldova24

Lăsați un comentariu

*