Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Vatra Dornei va găzdui Campionatul Mondial de Sanie

România va organiza, pentru prima dată, un Campionat Mondial de sanie. Acesta va avea loc în perioada 2-5 februarie, la Vatra Dornei. La competiție sunt așteptați peste 100 de sportivi din 25 de națiuni, 13 fiind din țara noastră.

Întrecerile sunt rezervate seniorilor, la simplu masculin, simplu feminin, dar și la dublu, iar secretarul general al Federației Române de Bob și Sanie, Ion Florian Țicu, susține că România își dorește să fie în primele șase poziții, la echipe.

Toți spectatorii au acces gratuit. Joi, 2 februarie, la ora 18.00, va avea loc ceremonia de deschidere, iar în prima parte a zilei de 3 februarie vor avea loc antrenamentele oficiale. De la ora 12.30 va avea loc concursul pe echipe.

Sâmbătă, 4 februarie, de la ora 10.00 se va desfășura prima manşă de dublu, urmată de prima manşă la feminin, urmând ca după prânz să aibă loc manşa a doua la dublu (finala) şi prima manşă la simplu masculin.

Duminică va fi manşa a doua la simplu feminin şi simplu masculin, probele finale de simplu feminin şi masculin, dar şi festivitatea de premiere.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Vatra Dornei va găzdui Campionatul Mondial de Sanie | Moldova24

Lăsați un comentariu

*