Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Vremea se schimbă. Ce anunță meteorologii în următoarele două săptămâni

ger termometreAdministrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 2-15 ianuarie.

Potrivit meteorologilor, în Moldova, în primele trei zile ale intervalului, valorile termice vor apropiate de cele normale ale perioadei, cu medii ale maximelor cuprinse între 2 şi 5 grade şi ale minimelor între -7 şi -5 grade. Din 5 ianuarie vremea se va răci accentuat, astfel încât va deveni deosebit de rece în zilele de 6 şi 7 ianuarie, când vor fi maxime în medie între -10 şi -8 grade şi chiar geroasă în timpul nopţilor de 6, 7 şi 8 ianuarie, cu minime ce se vor situa în medie între -16 şi -12 grade.

like facebookDeşi temperaturile vor creşte uşor începând cu ziua de 8 ianuarie, până la sfârşitul intervalului acestea se vor menţine sub mediile regionale, cu maxime înre -3 şi -1 grad şi minime între -10 şi -6 grade Celsius. În perioada 4 – 7 ianuarie doar izolat şi trecător pot apărea fulguieli, iar începând cu 8 ianuarie, local şi temporar va ninge slab.

LA MUNTE

Exceptând prima zi a intervalului de prognoză, când se va înregistra o medie a temperaturilor diurne de aproximativ -1 grad, în restul intervalului regimul termic se va situa sub cel climatologic normal pentru această perioadă. Astfel, valorile maxime vor fi cuprinse între -8 şi -4 grade, iar în zilele de 6 şi 7 ianuarie vor scădea spre -18…-16 grade. Nopţile vor fi geroase, fiind caracterizate de minime termice cuprinse, în medie, între -14 şi -8 grade, iar pe 6, 7 şi 8 ianuarie temperaturile nocturne vor coborî până la valori medii situate între de -21 şi -16 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare, va fi ridicată pe 4 şi 5 ianuarie şi, din nou, după data de 7 ianuarie. În restul intervalului doar pe arii restrânse şi trecător va ninge slab.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*