Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Mănăstirea Sihăstria Putnei a scos un album de colinde

manastirea-sihastria-putneiÎn prag de sărbători, Mănăstirea Sihăstria Putnei vine în întâmpinarea celor ce iubesc tradițiile sfinte cu primul  album de colinde. Potrivit starețului mănăstirii, arhimandrit Nectarie Clinci, nouăsprezece piese muzicale, interpretate în stil cald și simplu, alcătuiesc CD-ul intitulat „Colindul lui Dumnezeu”.

like-facebookEle au fost înregistrate recent de către părinții Mănăstirii Sihăstria Putnei, în biserica „Izvorul Tămăduirii” a mănăstirii, și sunt darul nostru pentru toți care, de Crăciun, doresc să Îl slăvească pe Dumnezeu prin „colindul sfânt și bun”. -De ani și vremi, Dumnezeu colindă, căutând pe om să-i dăruiască bunele vestiri.Unii Îl primesc și, din gazdă, devin și ei colindători, și bine-vestitori. Hai, suflete. Mai este atâta loc și de atâta lumină, lumină blândă, lumină senină.N-ai vrea să o dăruiești și tu, ca bună vestire a colindului lui Dumnezeu?- acestea sunt versurile din unul din colindele aflate pe album. Sper sa va placa si sa va facă Sărbătorile Nașterii Domnului mai luminoase si pline de bucurie! Cu bucurie, vă anunțăm apariția primului album de colinde al Mănăstirii Sihăstria Putnei. 19 piese muzicale, reunite sub titlul „Colindul lui Dumnezeu”, darul nostru în prag de sărbători”,  a spus starețul complexului monahal.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*