Joi 26 Decembrie 2024, Actualizat 12:00 am

Dramă! Renegat de familie, un sucevean a murit într-un spital din Italia. Aproape 20.000 de oameni au încercat să-i găsească rudele

tapoi-dumitruO viață întreagă a muncit printre străini pentru a-și face un trai mai bun, dar a sfârșit departe de rude, într-un spital din Italia, mâncat de o boală cumplită. Este povestea tristă a unui sucevean de 51 de ani, din comuna Mălini, care a plecat în Italia în urmă cu peste 20 de ani.

like-facebookDumitru Țăpoi a muncit pe unde a putut, dar nu a reușit să își schimbe traiul în bine. S-a despărțit de soția sa, cu care are doi băieți, unul în Suceava, iar unul în Germania. Ciroza l-a dus pe patul de spital, dar nimeni nu venea să îl viziteze.

O femeie cu suflet mare, din Bacău, care îl cunoștea din vedere, a mers la el să-i ducă câte ceva și a încercat să dea de rudele sale. A cerut ajutorul și prietenilor săi de pe rețelele de socializare, dar neamurile bărbatului nu au vrut să îl recunoască. 20.000 de oameni au încercat să dea de familie prin postări și distribuiri.

Au găsit o soră de-a acestuia, dar femeia a refuzat să meargă la el la spital deși se afla în Italia. Mariana Dobrin, dar și prietenele sale au mers să îi mai aline din singurătate bărbatului aflat pe patul de moarte, având cancer. Aproape două săptămâni a mers zilnic la el, dar sâmbătă dimineață, doctorița a anunțat-o că bărbatul și-a dat sufletul.

„Era conștient până în ultima clipă. S-a dus sărăcuțul..Era un om cu suflet bun. Știa că moare, îmi spunea mereu. Mi-a spus că e singur..”, a spus Mariana Dobrin.

Femeia spune că a prin intermediul internetului a dat de un verișor de-al suceveanului, dar nu a venit să-l vadă. A încercat și la sora acestuia, din Napoli, dar în zadar.

„Eu i-am spus, dar nu pot să insist”, a precizat Mariana Dobrin.

Trupul neînsuflețit al suceveanului se află la morga unui spital din Italia.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. 26 de suceveni și-au pierdut viața, anul trecut, în străinătate | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*