Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

FOTO! Peste 7.000 de oameni au ieșit în stradă la Suceava pentru ca soții Bodnariu să-și primească copiii înapoi

protest suceava25Suceava s-a alăturat protestului global contra autorităților norvegiene care au luat copiii soților Bodnariu. Peste șapte mii de oameni au ieșit, sâmbătă, în stradă pentru susținerea familiei. Locuitori din Suceava, Neamț, dar și Botoșani s-au strâns în centrul Sucevei și au cerut ca soții Bodnariu să-și primească copiii înapoi.

like-facebookProteste au loc în mai multe județe din Romania, dar și în Austria, Belgia, Germania, Grecia, Olanda, Ungaria, Italia, Irlanda, Norvegia, Polonia, Scotia, Spania, Elvetia, Suedia, Marea Britanie, SUA, Canada, Hawaii, Australia, Noua Zeelanda, potrivit unui grup de sprijin pentru familia Bodnariu de pe Facebook.

Manifestaţiile de protest sunt faţă de Barnevernet (Serviciul Pentru Protecţia Copilului din Norvegia) care i-au luat pe micuți abuziv din sânul familiei.

Protestul a început cu imnul național și cu rugăciunea „Tatăl Nostru” rostită de o fetiță pe nume Iana, în vârstă de opt anișori. La manifestare au venit persoane de toate vârstele de la părinți cu copii mici până la bătrâni de 80 de ani. Cu toții au demonstrat că sunt solidari cu familia Bodnariu. Coruri ale bisericilor au cântat cântece religioase dar și patriotice, organizarea fiind una exemplară. Au fost prezenți pastori ai Bisericilor penticostale, baptiste și adventiste din județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași.

Deputatul Mircea Lubanovici care a făcut parte din delegația României care s-a deplasat în una ianuarie în Norvegia a fost la rândul său prezent la mitingul de protest desfășurat pe esplanada Casei de Cultură din Suceava.

„Rezolvarea acestei probleme a devenit una internațională. Am făcut parte din delegația care a mers în Norvegia, am stat de vorbă cu familia, cu oficialitățile dar și cu reprezentanții Barnavernet. Am constatat că au fost făcute încălcări ale Constituției Norvegiei și regulelor procedurilor propriului regulament al asociației respective. Sunt alături de dvr. pentru că doresc să condamnăm împrenă aceste practici nelegale. În ceea ce privește dreptul familiei, drepturile omului și dreptul copilului, nu există organizație care să aibă suveranitate, aceste drepturi trebuie să fie respectate de toate statele și de toate organizațiile. Cerem ca Barnavernet să oprească acest război împotriva familei, care este prima instituție creată de Dumnezeu pe pământ”, a spus parlamentarul.


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. Thank you for all you are doing for persecuted families in Norway!

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*