Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Directorul unei cunoscute firme din Suceava trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni. Vezi cine mai sunt implicați!

trimis in judecataDirectorul unei cunoscute firme din județul Suceava a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru mai multe infracțiuni.

Potrivit anchetatorilor, Mihai Bejenar, directorul SC Civica Group SA, a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru înșelăciune, instigare la fals intelectual, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la abuz de serviciu, instigare la uz de fals, dar și uz de fals.

like-facebookProcurorii „au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților: persoana juridică S.C. CIVICA GROUP S.A. Șcheia reprezentată prin director general Bejenar Mihai și BEJENAR MIHAI director general al S.C. CIVICA GROUP S.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de: înșelăciune constând în aceea că pe parcursul derulării contractului de antrepriză încheiat la data de 09.06.2008 și execuției (edificare imobil situat în municipiul Suceava, str. Universității, județul Suceava), persoana juridică S.C. CIVICA GROUP S.A. Suceava — reprezentată prin directorul general Bejenar Mihai — a indus și menținut în eroare pe S.C. P.I. S.R.L. Suceava, reprezentată prin administratorul B. M., inclusiv prin instigarea la consumarea rezoluțiilor infracționale ale participanților C.C., Cucu Stelica, P.V., U. V., D.D.G., Manolache Cătălin, T.G., S.V., D.F., L.L.M. și Ivanov Simon, în scopul de a obține în mod fraudulos de către persoana juridică S.C. CIVICA GROUP S.A. Suceava, a sumei de 425.614,70 lei (la care se adaugă 7.022 lei cu titlu de penalități de întârziere până la data 01.06.2009), prejudiciind interesele patrimoniale ale S.C. P.I. S.R.L. Suceava, creând prin aceasta un prejudiciu cu consecințe deosebit de grave; instigare la fals intelectual, constând în aceea că a determinat cu intentie, pe inculpata Cucu Stelica — în calitatea sa de reprezentant a Inspectoratului Județean în Construcții Suceava, să ateste fapte sau împrejurări nereale, cu ocazia întocmirii proceselor verbale de control din perioada iunie-iulie 2008, inculpata Cucu Stelica consemnând pe toate acestea, pe prima pagină, mențiunea’ în prezența executantului S.C. CIVICA GROUP S.A., reprezentat de Bejenar Mihai, cu participarea beneficiarului S.C. P.I. S.R.L., reprezentat de B. M.’, și totodată a determinat cu intenție, pe C. C.

În calitatea acestuia din urmă de diriginte de șantier să întocmească mai multe (opt) dispoziții de șantier contrare prevederilor legale și care excedau convenției civile încheiate, care au fost înregistrate ulterioare datei perfectării contractului de antrepriză din data de 09.06.2008, fără de care partea vătămată nu ar fi consimțit la derularea prevederilor contractuale și implicit asumării achitării serviciilor.

Se fac cercetări și pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale constând în aceea că a determinat cu intentie, pe inculpata Cucu Stelica — să contrafacă paginile 1 și 2 ale procesului verbal de control din data de 28.11.2008, pentru a înlătura modificările efectuate pe acestea, în ceea ce privește data întocmirii documentului în cauză, contrafacere ulterioară datei de 17.05.2011 — când au fost puse la dispoziția organului de urmărire penale un înscris, în copie atestată pentru conformitate cu cel original și care diferă în mod evident de cel original pus la dispoziție anchetei de către unitatea emitentă în 18.11.2013; instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în aceea că a determinat cu intentie pe inculpata Cucu Stelica — în calitatea sa de funcționar public, aflat în exercitiul atributiunilor de serviciu — inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Suceava, să facă modificări în ceea ce privește programul de urmărire a calității execuției lucrărilor și stabilirea fazelor determinante la obiectivul ‘spațiu comercial — reamenajare și extindere construcție existentă’, cea în cauză — prin semnătură și tăierea cu o linie a inițialei’ I’, prin care și-a asumat lipsa de la fazele determinante respective, să întocmească în fals, procesul verbal de control din data de 28.11.2008, prin adăugarea unor mențiuni, respectiv calitatea persoanelor prezente la desfășurarea activității de control, document care ar fi confirmat calitatea numitului C. C. de diriginte de șantier, să consemneze în cuprinsul proceselor verbale de control din iunie-iulie 2008, fapte sau împrejurări nereale, în sensul în care a menționat pe toate acestea, pe prima pagină, mențiunea’ în prezența executantului S.C. CIVICA GROUP S.A., reprezentat de Bejenar Mihai, cu participarea beneficiarului S.C. P.I. S.R.L., reprezentat de B.M.’, care nu corespundea realității, să nu efectueze alte două controale de specialitate la obiectivul ‘spațiu comercial — reamenajare și extindere construcție existentă’, prin toate aceste acțiuni și inacțiuni îndeplinind în mod defectuos atribuțiunile de serviciu, cauzând prin aceasta o vătămare a intereselor legale ale S.C. P.I. S.R.L. Suceava, reprezentată de B.M.; instigare la uz de fals constând în aceea că a determinat cu intentie, pe C. C. — În calitatea acestuia din urmă de diriginte de șantier, să uziteze de dispozițiile de șantier înregistrate în lunile iulie-septembrie 2008 cunoscând că acestea sunt false, prin depunerea lor la cartea tehnică a construcției, la o dată ulterioară perfectării contractului de antrepriză din data de 09.06.2008, care au fost de natură a produce consecințe juridice, în scopul prejudicierii persoanei vătămate și uz de fals constând în aceea că, cunoscând că sunt false, prin adresa din data de 24.05.2013, cu intenție, în scopul producerii de consecințe juridice, a predat organului de urmărire penală un nr. de 15 planșe, despre care se menționează că sunt planșele originale folosite pentru edificarea obiectivului aparținând persoannei vătămate, și totodată, cunoscând că sunt false, prin adresa din 01.11.2013, cu intenție, a predat organului de urmărire penală, în scopul producerii de consecințe juridice, în original, cartea tehnică a construcției edificiului aparținând SC P.I. SRL, ce include un nr. de 25 de planșe, în baza cărora a fost edificat imobilul.

Totodată, procurorii au trimis în judecată și persoana juridică S.C. ADIM PROIECT S.R.L. reprezentată prin lichidator judiciar, MANOLACHE CĂTĂLIN inginer proiectant în cadrul S.C. ADIM PROIECT S.R.L. Suceava și IVANOV SIMON maistru în cadrul compartimentului tehnic al S.C. CIVICA GROUP S.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la înșelăciune constând în aceea că prin actele materiale repetate, inculpatul Ivanov Simon — șef serviciu tehnic din cadrul S.C. CIVICA GROUP S.A., împreună cu inculpatul Manolache Cătălin — inginer proiectant în cadrul S.C. ADIM PROIECT S.R.L. Suceava si D.D.G. (decedat la 26.09.2014) — inginer proiectant în cadrul S.C. S. I. SRL Rădăuți, cu intenție, au înlesnit și ajutat persoana juridică S.C. CIVICA GROUP S.A. Șcheia, reprezentată prin directorul general Bejenar Mihai, prin semnarea dispozițiilor de șantier din iulie-septembrie 2008, redactate de către C. C. (decedat la 03.06.2015) — în calitatea acestuia de diriginte de șantier, prin care se consemnează în mod nereal că partea vătămată și-a dat acordul pentru diferite modificări ale proiectului avizat spre neschimbare și cu nerespectarea dispozițiilor incidente în vigoare privind obligativitatea verificării de specialitate din partea verificatorului autorizat de proiecte din partea ML-PAT, în scopul inducerii și menținerii în eroare a părții vătămate S.C. P.I. S.R.L. Suceava, fără de care partea vătămată nu ar fi consimțit la derularea prevederilor contractuale și implicit asumării achitării serviciilor (prin semnarea situațiilor de plată cu nr. 1 și 2, respectiv a procesului verbal de conciliere directă f.n. din 20.09.2009), toate acestea determinând obținerea în mod fraudulos de către persoana juridică S.C. CIVICA GROUP S.A. Suceava, a unui titlu executoriu în dauna S.C. P. I. S.R.L. Suceava care o angajează la plata unei sume de bani. (La 01 iunie 2009, Tribunalul Suceava — Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința emisă privind procedura somației de plată formulată de creditoarea S.C. CIVICA GROUP S.A. Scheia, în contradictoriu cu debitoarea S.C. P. I. S.R.L. Suceava, instanța de judecată a hotărât admiterea cererii în cauză, precum și somarea debitoarei să achite creditoarei, în termen de 30 zile, suma de 425.614,70 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și neachitate, precum și 7.022 lei cu titlu de penalități de întârziere), prejudicind interesele patrimoniale ale societății, creând prin aceasta un prejudiciu cu consecințe deosebit de grave.

Sunt acuzații și de complicitate la fals intelectual, constând în aceea că prin acte materiale repetate, cu intenție, inculpatul Ivanov Simon — șef serviciu tehnic din cadrul S.C. CIVICA GROUP S.A., inculpatul Manolache Cătălin — inginer proiectant în cadrul S.C. ADIM PROIECT S.R.L. Suceava si D.D.G. (decedat la 26.09.2014) — inginer proiectant în cadrul S.C. S.I. S.R.L. Rădăuți, cu intenție, au ajutat pe C. C. (decedat la 03.06.2015) — diriginte de șantier, prin semnarea dispozitiilor de santier, primul semnând toate cele opt dispozitii înregistrate în perioada iulie-septembrie 2008, iar inculpatul Manolache Cătălin semnând dispozițiile de șantier, înregistrate în zilele de 21.08.2008, 01.09.2008 și 15.09.2008, cunoscând că acestea sunt întocmite fără respectarea prevederilor legale si care excedau conventiei civile încheiate între părți, toate dispozițiile, fiind validate prin stampilare cu stampila S.C. ADIM PROIECT S.R.L. Suceava.

Stelică Cucu, inginer construcții-instalații în cadrul’ I.I. Cucu Stelica’ Șcheia, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la înșelăciune, constând în aceea că prin actele materiale care îmbracă forma infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectul și fals material, cu intenție a înlesnit și ajutat persoana juridică S.C. CIVICA GROUP S.A. Suceava, reprezentată prin directorul general Bejenar Mihai, în scopul inducerii și menținerii în eroare a părții vătămate S.C. P.I..R.L. Suceava, reprezentată prin administratorul B.M., fără de care partea vătămată nu ar fi consimțit la derularea prevederilor contractuale și implicit asumării achitării serviciilor (prin semnarea situațiilor de plată respectiv a procesului verbal de conciliere directă f.n. din 20.09.2009), toate acestea determinând obținerea în mod fraudulos de către persoana juridică S.C. CIVICA GROUP S.A. Suceava, a unui titlu executoriu în dauna S.C. P.I. S.R.L. Suceava care o angajează la plata unei sume de bani, respectiv suma de 425.614,70 lei reprezentând contravalaoarea lucrărilor executate și neachitate, precum și 7.022 lei cu titlu de penalități de întârziere, prejudiciind interesele patrimoniale ale societății, creând prin aceasta un prejudiciu cu consecințe deosebit de grave; fals material în înscrisuri oficiale constând în aceea că a contrafăcut paginile 1 și 2 ale procesului verbal de control din data de 28.11.2008, pentru a înlătura modificările efectuate pe acestea, în ceea ce privește data întocmirii documentului în cauză, contrafacere ulterioară datei de 17.05.2011 — când au fost puse la dispoziția organului de urmărire penale un înscris, în copie atestată pentru conformitate cu cel original și care diferă în mod evident de cel original pus la dispoziția organului de urmărire de către unitatea emitentă în 18.11.2013; fals intelectual constând în aceea că în calitate de reprezentantă a Inspectoratului Judetean în Construcții Suceava, cu ocazia întocmirii proceselor verbale de control din lunile iunie-iulie 2008, a atestat fapte sau împrejurări nereale, în sensul că a menționat pe toate acestea, pe prima pagină, mențiunea’ în prezența executantului S.C. CIVICA GROUP S.A., reprezentat de Bejenar Mihai, cu participarea beneficiarului S.C. P. I. S.R.L., reprezentat de B.M.’, deși pe pagină a doua a acelorași procese verbale în cauză, lipsește semnătura acestor persoane; abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constând în aceea că în calitate de funcționar public, aflat în exercițiul atribuțiunilor de serviciu — inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Suceava, cu știință a făcut modificări în ceea ce privește programul de urmărire a calității execuției lucrărilor și stabilirea fazelor determinante la obiectivul ‘spațiu comercial — reamenajare și extindere construcție existentă’, cea în cauză — prin semnătură și tăierea cu o linie a inițialei’ I’ — și-a asumat lipsa de la fazele determinante respective, a întocmit în fals, procesul verbal de control din data de 28.11.2008, prin adăugarea unor mențiuni, respectiv calitatea persoanelor prezente la desfășurarea activității de control, document care ar fi confirmat calitatea numitului C. C. de diriginte de șantier, cu ocazia întocmirii proceselor verbale de control din perioada iunie-iulie 2008, si-a îndeplinit, în mod defectuos, sarcinile de serviciu prin aceea că, în cadrul acestor acte de control a atestat fapte sau împrejurări nereale, în sensul că a menționat pe toate acestea, pe prima pagină, mențiunea’ În prezența executantului S.C. CIVICA GROUP S.A., reprezentat de Bejenar Mihai, cu participarea beneficiarului S.C. P.I. S.R.L., reprezentat de B.M.’, deși pe pagină a doua a acelorași procese verbale în cauză, lipsește semnătura acestora (3 acțiuni), nu a mai realizat încă 2 controale de specialitate la obiectivul ‘spațiu comercial — reamenajare și extindere construcție existentă’ (care ar fi trebuit realizate cel mai târziu în cursul lunii noiembrie 2008), prin toate aceste acțiuni și inacțiuni cauzând o vătămare a intereselor legale ale S.C. P.I. S.R.L. Suceava, reprezentată de B.M..

În cauză s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților până la concurența sumei de 432.636,70 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*