Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

Bărbat înjunghiat pentru un loc de parcare

agresor loc parcareDoi suceveni care s-au luat la ceartă pe un loc de parcare din municipiul Suceava nu s-au lăsat până când nu au recurs la violenţă. Supărat că a găsit, din nou, o altă maşină pe locul său de parcare, bărbatul de 51 de ani, Vladimir T., a scos un briceag şi l-a lovit în spate pe iubitul vecinei sale. Victima, Ovidiu B., a fugit în locuinţa iubitei sale de unde a sunat la 112.

loc parcare

Incidentul s-a petrecut, luni seară,  pe strada Jean Bart din municipiul Suceava.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 19.00, în urma unui conflict spontan privind locul de parcare al autoturismelor, precum şi ca urmare a consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 51 de ani, din localitate, l-a înjunghiat cu un cuțit pe un bărbat de 44 de ani în zona toracelui, provocându-i leziuni, care au necesitat internarea acestuia în spital.

Medicul legist a concluzionat preliminar că victima prezintă trei plăgi tăiate-înţepate în zona toracelui, iar viaţa bărbatului de 44 de ani nu a fost pusă în primejdie.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorul criminalist dispunând reţinerea inculpatului pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor, acesta fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
like-facebook


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Bărbat înjunghiat pentru un loc de parcare | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*