Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

O gravidă a ajuns în spatele gratiilor. Vezi ce a făcut femeia!

gravida-300x192O femeie în vârstă de 32 de ani, din Suceava, însărcinată în luna a treia, a ajuns, luni, în spatele gratiilor, după ce a fost condamnată definitiv pentru rele tratamente administrate minorilor.  Este vorba de Ancuţa Ţeţel, din Gura Humorului, care a fost încarcerată, luni, în Penitenciarul Botoşani, unde va trebui să ispăşească o pedeapsă de trei ani.

like-facebookFemeia a fost condamnată pe 29 decembrie pentru patru infracţiuni pe care le-a săvârşit. Este vorba de două infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului.

Practic, Ancuţa Ţeţel, fostă Solomon, şi-a agresat, în 2012, fetiţele din căsătoria anterioară, până ce acestea au ajuns la spital.

Magistraţii Curţii de Apel Suceava i-au dat trei ani de închisoare cu executare, iar femeia, în ciuda sarcinii pe care o are, a ajuns în închisoare.

Iniţial, Judecătoria Gura Humorului a condamnat-o pentru faptele sale la trei luni de închisoare cu suspendare.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Gravidă închisă în Penitenciarul Botoșani. Vezi ce a făcut femeia! | BotosaniNews.ro

Lăsați un comentariu

*