Luni 13 Mai 2024, Actualizat acum 133 zile 12:00 am

FOTO Spărgători de locuinţe audiaţi în urma percheziţiilor

Luni dimineaţă poliţiştii suceveni au desfăşurat 6 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Suceava şi Botoşani, fiind vizată o grupare formată din mai multe persoane despre care există indicii că au săvârşit mai multe furturi şi tâlhării în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014, victime fiind, cu predilecţie, persoane vârstnice.

În baza probatoriului administrat de poliţişti, instanţa competentă a emis 6 autorizaţii de percheziţie care au fost puse în executare de 30 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi agenţi din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Adâncata. Au fost efectuate 5 percheziţii domiciliare în comunele Adâncata şi Siminicea din Judeţul Suceava şi o percheziţie în comuna Vlădeni,  judeţul Botoşani.

Au fost vizate 6 persoane, respectiv  Vasile M. de 23 de ani, S.M. de 17 ani, Gheorghe M. de 28 de ani, Florin S. de 22 de ani, toţi din comuna Adâncata, Gheorghe U. de 46 de ani din comuna Siminicea şi Dan M. de 31 de ani din comuna Vlădeni, jud. Botoşani.

Despre cele 6 persoane existau indicii că au fost implicate în săvârşirea mai multor furturi şi tâlhării în zona limitrofă a municipiului Suceava, sau că au valorificat bunuri obţinute urmare a săvârşirii infracţiunilor.

Astfel, la data de 27 noiembrie 2013, un bărbat de 86 de ani din oraşul Salcea, a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie în propria locuinţă, fiind deposedat prin violenţă de suma de 1400 lei. De asemenea, la data de 20.12.2013, un alt bătrân de 86 de ani din satul Grigoreşti a fost deposedat prin violenţă şi ameninţări de suma de 600 lei pe care o avea în locuinţă.

Ulterior, la data de 08 ianuarie 2014, ora 19:06, persoane necunoscute şi mascate au pătruns prin efracţie în locuinţa unei bătrâne de 86 ani, din comuna Adîncata, de unde au sustras bunuri.

La faţa locului s-a constatat că locuinţa este amplasată la periferia satului Feteşti, comuna Adâncata. În seara de 08 ianuarie 2014, ora 18.45, în timp ce bătrâna se afla la domiciliu, două persoane necunoscute, au pătruns prin forţarea uşii de acces, care era asigurată cu un foraibăr, în interiorul imobilului, au răvăşit obiectele de mobilier şi au sustras mai multe bunuri şi sume de bani. .

La începutul lunii februarie, în data de 04 februarie 2014, ora 22.00, Poliția orașului Salcea a fost sesizată cu privire la faptul că o bătrână de 72 ani, a fost tâlhărită, fiindu-i sustrasă sub ameninţare suma de 400 lei din locuinţă.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla la domiciliu, locuind singură, în locuința victimei au pătruns două persoane, despre care aceasta nu a putut da relații și care i-au solicitat să le dea sumele de bani pe care le deține în locuință, ulterior sustrăgând dintr-un dulap suma de 400 lei.

După însușirea sumei de bani, autorii au sustras  şi mai multe bunuri mobile ale persoanei vătămate și au părăsit locul faptei.

Având în vedere modul de operare folosit şi pericolul social reprezentat de acest gen de infracţionalitate, cauzele au fost conexate şi preluate de o echipă de specialişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, poliţiştii judiciarişti desfăşurând activităţi investigative complexe şi de cercetare penală.

Urmare a datelor obţinute şi a materialului probator administrat s-a stabilit că cele 6 persoane interacţionau în mod frecvent în vederea punerii în aplicare a diferitelor rezoluţii infracţionale, fiind specializate în deposedarea prin violenţă a victimelor de bunuri şi valori, comercializarea  bunurilor produs al infracţiunii sau asigurarea documentării şi planificării activităţilor infracţionale.

În urma percheziţiilor toate persoanele vizate au fost identificate şi conduse la audieri, urmând a se dispune măsuri procedurale conform gradului de participaţie.

De asemenea,în urma percheziţiilor au fost ridicate de la locuinţele celor 6 şi din alte anexe mai multe bunuri şi înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se dispună procedural.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO Spărgători de locuinţe audiaţi în urma percheziţiilor de la Suceava şi Botoşani | MoldovaNews.ro
  2. Un botoşănean a fost dus la audieri, în urma descinderilor mascaţilor | BotosaniNews.ro
  3. Spărgători de locuinţe audiaţi în urma percheziţiilor de la Suceava şi Botoşani | NationalNews.ro

Lăsați un comentariu

*