Toate știrile cu eticheta: politie
Descinderi ale polițiștilor la peste 100 de societăți și întreprinderi din județ
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au descins
Urmărire în trafic după un șofer din Fălticeni, beat la volan
Polițiștii au reușit să oprească autoturismul la intrarea în municipiul Rădăuți.
A luat mașina tatălui său și a mers să o alimenteze. Ce s-a întâmplat când l-au tras pe dreapta polițiștii
Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Putna a luat mașina tatălui său, fără ca acesta să știe, și a ieșit
Deținătorii de arme, din județul Suceava, luați la verificat
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava au efectuat verificări cu
Controale ale polițiștilor la unitățile economice din Siret, dar și în târgul din Gura Humorului
Poliţia oraşului Gura Humorului şi reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Suceava au organizat o acțiune în târgul din orașul Gura Humorului
Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni a Poliției sucevene. Ce au urmărit oamenii legii
Poliția Municipiului Suceava și secțiile de poliție arondate au organizat, luni, o acțiune în
Zeci de societăți și întreprinderi familiale verificate de polițiști. Au dat amenzi de peste 130.000 de lei
Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 180.000 lei, constând în ţigări, bunuri industriale, articole de îmbrăcăminte
FOTO! Acțiune de amploare a polițiștilor la Marginea, de Zilele comunei
Peste 200 de poliţişti au acţionat la nivelul întregului judeţ în zonele în care s-au organizat
Cantitate impresionantă de ţigări, capturată de poliţişti de la o femeie din Suceava. Maşina cu care erau transportate a fost confiscată
Ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul cu care erau transportate a fost indisponibilizat, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă.
Peste 400 de șoferi testați cu etilotestul de polițiștii suceveni
De asemenea, s-au aplicat 187 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 84. 750 lei.

















