FOTO Proteste la sediul Direcției Antifraudă Fiscală din Suceava. Peste 100 de funcționari au participat la pichetare

2 iunie 2026

Peste 100 de funcționari din sistemul de finanțe din Suceava au participat, marți, la pichetarea care a avut loc în fața sediului Direcției Antifraudă Fiscală din Suceava.

Marți, 2 iunie 2026, între orele 17:00 - 18:00, Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC a organizat a treia acțiune de protest din seria pichetărilor planificate.

Acțiunea s-a desfășurat în afara programului de lucru, din respect față de contribuabili și față de importanța activității desfășurate de angajații sistemului financiar-fiscal.

Revendicările finanțiștilor sunt:

• Instituirea unei grile salariale distincte în noua lege a salarizării, care să reflecte caracterul specific — nu general — al activității finanțiștilor; grila actuală propusă prin proiect nu face această diferențiere și plasează personalul fiscal în același palier cu funcții fără nicio legătură cu specificul, complexitatea și riscurile activității noastre;
• Poziționarea corectă a categoriei profesionale în raport cu standardele și responsabilitățile asumate;
• Legiferarea statutului profesional al finanțiștilor;
• Revizuirea coeficienților de ierarhizare alocați în proiect, care în forma actuală nu reflectă complexitatea muncii finanțiștilor, gradul ridicat de risc profesional și incompatibilitățile impuse de lege — restricții pe care nicio altă categorie de funcționari publici nu le suportă în aceeași măsură și care nu sunt compensate salarial în mod corespunzător;
• Stimularea performanței profesionale și a aportului instituțional;
• Finanțarea adecvată a activității profesionale și asigurarea unor condiții de muncă decente.

Contextul acțiunilor noastre de protest

Îngrijorarea SindFISC este acum confirmată: proiectul noii legi a salarizării unitare a fost publicat pe transparență decizională, iar conținutul său ridică semne serioase de întrebare cu privire la tratamentul aplicat personalului din sistemul financiar-fiscal. Analiza proiectului evidențiază absența unei grile salariale distincte pentru finanțiști și alocarea unor coeficienți de ierarhizare care nu reflectă complexitatea activității, gradul de risc profesional și incompatibilitățile specifice acestei categorii. Această abordare este în contradicție directă cu angajamentele asumate în ultimii ani de factorii decidenți și ignoră realitatea unui sistem fiscal care funcționează la standarde înalte de profesionalism și integritate.

„Pe parcursul următoarelor zile, SindFISC va organiza acțiuni de protest la nivel central și teritorial, vizând instituțiile din sistemul Ministerului Finanțelor iar in data de 3 iunie 2026, reprezentanții SindFISC vor participa la consultările privind proiectul legii salarizării unitare și vor susține cu fermitate pozițiile exprimate în prezentul comunicat. În funcție de evoluția negocierilor și de disponibilitatea factorilor decidenți de a răspunde revendicărilor legitime ale finanțiștilor, nu excludem declanșarea conflictului colectiv de muncă”, a transmis liderul sindical din Suceava, Silviu Bilinschi.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia