Cinci destinații din județul Suceava au urcat pe podium și au contribuit decisiv la clasarea Sucevei pe primul loc la nivel național.
Județul Suceava confirmă încă o dată că se află în topul destinațiilor turismului românesc și a urcat aseară pe cea mai înaltă treaptă a competiției naționale „Destinația Anului 2026”, fiind desemnat „JUDEȚUL ANULUI” în România.
Distincția a fost acordată în cadrul Galei Destinația Anului 2026, organizată joi seară (14.05.2026), la Cazinoul Constanța.
În urma clasamentului național realizat pe baza punctajelor cumulate obținute de destinațiile finaliste, județele Suceava și Constanța au fost desemnate, la egalitate, „Județul Anului” în România.
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, a reprezentat administrația județeană la evenimentul de decernare a premiilor.
Competiția „Destinația Anului” este cea mai importantă competiție națională dedicată turismului din România, iar clasamentul final este stabilit în baza unui mecanism complex de evaluare, care include votul publicului, punctajele acordate de un juriu de specialitate și rezultatele unor cercetări sociologice naționale.
Județul Suceava a avut anul acesta 10 destinații calificate în marea finală, acoperind aproape toate categoriile competiției:
Dintre acestea, cinci destinații au urcat pe podium și au contribuit decisiv la clasarea județului nostru pe primul loc la nivel național:
„Rezultatele din acest an confirmă încă o dată că Bucovina rămâne una dintre cele mai fermecătoare destinații din România. Performanța vine și pe fondul numeroaselor investiții importante pe care le-a demarat noua echipă a administrației județene, condusă de cel mai tânăr președinte de consiliu județean din țară, Gheorghe Șoldan. Vă dau doar câteva exemple: varianta ocolitoare de la Gura Humorului, care va avea cel mai mare viaduct din România și va elimina ambuteiajele de pe DN17, din zona Humor, modernizarea Aeroportului „Ștefan cel Mare” și construcția noului Terminal 3, de patru ori mai mare decât cele existente, dar și modernizarea întregii rețele de drumuri județene. Chiar în ultimele săptămâni s-a lucrat intens pentru reconfigurarea traseului Via Transilvanica, care pleacă de la Putna și străbate Bucovina de-a lungul a aproximativ 136 de kilometri. Vorbim despre un proiect turistic recunoscut internațional, parcurs de turiști din peste 60 de țări. Recent au fost semnate contractele pentru Autostrada A7, care va ajunge până la Suceava, un proiect esențial pentru dezvoltarea întregii regiuni", a spus vicepreşedintele CJ, Nicolae Robu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia