Modernizarea corpului B al Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava se apropie de final. La exterior, lucrările sunt aproape finalizate, iar la interior proiectul a ajuns într-un stadiu avansat.
În paralel, a fost lansată procedura de achiziție pentru dotările IT, de la laptopuri, tablete și proiectoare până la servere și infrastructură digitală, dar și pentru sisteme moderne de împrumut și retur automat al cărților.
La Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava vom avea servicii moderne: cititorii vor putea rezerva o carte și o vor putea ridica dintr-o casetă exterioară, inclusiv seara, după program sau în weekend. La fel, cărțile vor putea fi returnate automat, fără prezența unui bibliotecar.
De asemenea, documentele vechi sau cărțile rare vor fi scanate și vor fi publicate într-o bibliotecă digitală accesibilă online din orice colț al lumii.
În mansarda corpului B va funcționa hub-ul digital al bibliotecii, un spațiu dotat cu echipamente moderne: calculatoare, laptopuri, tablete, ochelari de realitate virtuală și alte tehnologii care vor fi folosite în activități cu elevii și adolescenții.
La final, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” nu va fi doar o clădire reabilitată, ci un spațiu modern de educație, lectură și tehnologie, dă asigurări președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia