Un tată din județul Suceava și fiul acestuia au dat de bucluc după ce s-au întâlnit cu un echipaj de poliție. Cei doi s-au ales cu dosare penale după ce tatăl i-a încredințat fiului de 17 ani mașina pentru a o conduce, deși acesta nu avea permis de conducere.
Patrula de siguranță publică din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a oprit, vineri seară, în trafic un autoturism Audi A4, care circula pe DC 40C din direcția satului Dumbrava către centrul comunei Grănicești.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 17 ani, cu domiciliul în comuna Grănicești, iar pe locul din dreapta-față în autovehicul a fost identificat tatăl minorului care a declarat faptul că a încredințat auto sus-menționat fiului său, pentru a se învăța, întrucât în scurt timp ar fi trebuit să urmeze cursurile unei școli auto pentru dobândirea permisului de conducere.
În urma interogării bazei de date a Poliției Române s-a constatat că tânărul aflat la volan nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”Încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea obținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere auto”.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia