Pompierii militari din cadrul Detașamentelor Suceava, Fălticeni, Rădăuți și cei ai Stației Gura Humorului, împreună cu SVSU Bosanci, intervin cu șapte autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Ipotești, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
La sosirea echipajelor ISU, incendiul se manifesta generalizat la o casă de locuit și la anexele gospodărești, din cauza condițiilor de vânt puternic, incendiul fiind propagat la o a doua gospodărie, cu pericol de propagare la alte construcții din vecinătate.
„Pompierii militari au salvat o femeie în vârstă de 75 de ani din interiorul unei locuințe afectate de incendiu, aceasta este dependentă de oxigen și a suferit un atac de panică. După stabilizarea acesteia, la locul incendiului a fost solicitat un echipaj SAJ, care a preluat femeia si o vor transporta la spital”, a precizat ISU.
La prima gospodărie au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați și anexele gospodărești, respectiv un atelier de tâmplărie și un adăpost de animale. Au mai ars un autoturism, un tractor și alte bunuri din interiorul construcțiilor.
La a doua gospodărie a ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați și s-au degradat bunuri din interiorul acesteia.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică, adică un scurtcircuit.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia