Vineri 06 Februarie 2026, Actualizat acum 36 zile 12:00 am

FOTO Polițiștii din Suceava îi caută pe elevii chiulangii. Razie în sălile de jocuri și baruri

Polițiștii din Suceava au derulat, în această săptămână, o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar. Efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava au acționat, marți, între orele 10.30-13.00, pe raza municipiului Suceava, în zona Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, Colegiului Național ”Petru Rareș”, Colegiului Național ”Mihai Eminescu” pentru prevenirea absenteismului școlar, creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic, prevenirea portului sau folosirii fără drept de obiecte periculoase.

În cadrul acțiunii au fost desfășurate controale la 20 de agenți economici, fiind efectuate instruiri cu privire la interzicerea vânzării băuturilor alcoolice/energizante/produselor din tutun minorilor.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 44 de persoane din care 27 elevi (identificați in situație de absenteism de la orele de curs). Cu privire la elevii depistați absentând de la ore, au fost întocmite informări către conducerile unităților de învățământ de la care provin aceștia.

În cadrul acțiunii au fost desfăşurate și 4 activități preventive (participări la ore de curs) cu 115 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, ocazie cu care elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de droguri, vânzarea și consumul băuturilor /alcoolice/ energizante/produselor din tutun de către minori, precum și cu privire la răspunderea penală și contravențională.

Astfel de acțiuni vor continua și in perioada următoare, siguranța in mediul școlar fiind o prioritate a polițiștilor suceveni.

Lăsați un comentariu

*