Inspectoratul Județean de Poliție Suceava, lansează campania ”Sărbători în siguranță”,
un demers inovator care îmbină frumusețea tradițiilor de iarnă cu avantajele tehnologiei, pentru a
oferi cetățenilor instrumente simple și eficiente de informare și conștientizare a riscurilor în
perioada sărbătorilor de iarnă.
Astfel, combinând tehnologia cu tradiția, polițiștii suceveni împreună cu reprezentanții
Inspectoratului de Jandarmi Suceava, cu elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 4 Suceava și cu sprijinul
Iulius Mall, au reușit astăzi să faciliteze accesul comunității la mesajele preventive printr-un
eveniment ajuns la cea de-a treia ediție, și anume: ”Bradul Prevenirii”. ”Bradul Prevenirii”este
structurat și gândit pentru a răspunde nevoilor permanente de informare privind securitatea
cibernetică, fraudele online, fake news-urile, siguranța locuinței și a bunurilor personale,
prevenirea înșelăciunilor, prevenirea violenței domestice și a victimizării minorilor, prevenirea
consumului de alcool și a drogurilor, siguranța rutieră.
”Bradul Prevenirii” a fost împodobit astăzi de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 4 Suceava
sprijiniți de polițiști și reprezentanții instituțiilor partenere, cu zeci de globuri personalizate cu
codurile QR ale unor campanii de prevenire a criminalității și de promovare a siguranței
fiecăruia, fie că vorbim de mediul online, pe stradă, acasă sau în traficul rutier.
Pentru că perioada sărbătorilor aduce căldură și tradiții frumoase, dar și situații în care
persoane rău intenționate se pot folosi de spiritul festiv pentru a comite înșelăciuni sau furturi,
invităm cetățenii să se apropie de ”Bradul Prevenirii”, situat la parterul Iulius Mall Suceava, să
scaneze globurile și să decopere facil, sfaturi utile care pot transforma această perioadă într-una
cu adevărat liniștită.
Iată câteva recomandări utile fiecărui cetățean:
✔ Atenție cui deschideți ușa
De ce? Locuința este spațiul dumneavoastră de siguranță. Persoanele necunoscute pot folosi
colindatul ca pretext pentru a intra în casă sau pentru a analiza interiorul.
✔ Verificați identitatea înainte de a deschide (interfon, vizor, camere)
De ce? Vă oferă câteva secunde în plus pentru a evalua cine este la ușă și dacă este sigur să
deschideți.
✔ Primiți colindătorii doar în prag, nu în locuință
De ce? Previne situațiile în care cineva poate forța intrarea sau poate profita de neatenție.
✔ Nu lăsați ușa deschisă când aduceți dulciuri sau bani
De ce? O ușă întredeschisă este o invitație pentru persoanele care urmăresc momentul potrivit să
intre în casă.
✔ Învățați copiii să nu deschidă ușa colindătorilor când sunt singuri
De ce? Copiii pot interpreta colindatul ca o situație prietenoasă și pot fi mai ușor manipulați sau
speriați.
✔ Explicați-le copiilor că trebuie să cheme întotdeauna un adult
De ce? Previne orice interacțiune riscantă cu persoane necunoscute.
✔ Nu arătați necunoscuților obiecte de valoare sau sume mari de bani
De ce? Vizibilitatea bunurilor de valoare poate transforma un simplu colind într-un risc de furt.
✔ Nu mergeți la ușă cu portofelul plin
De ce? E suficientă o clipă pentru ca cineva să observe și să vă urmărească ulterior.
Asigurați locuința
De ce? Chiar și în timpul sărbătorilor, locuințele sunt vizate pentru furturi.
✔ Țineți ușa încuiată chiar și când sunteți acasă
De ce? Mulți infractori profită de uși lăsate întredeschise “doar pentru câteva minute”.
✔ Dacă plecați de sărbători, rugați un vecin de încredere să supravegheze locuința
De ce? Prezența activă în zonă descurajează tentativele de intrare.
✔ Manifestați prudență în achiziționarea unor pachete turistice cu preț foarte redus
De ce? Pentru că pot ascunde înșelătorii online.
✔ Evită atent site-urile nesecurizate cu reclame agresive și folosește doar metode de plată
sigure
De ce? Pentru a-ți proteja datele financiare și personale.
✔ La achizițiile online, folosește opțiunile de plată ramburs sau cu posibilitatea de
verificare la livrare
De ce? Pentru a reduce riscul fraudelor online și pentru a te asigura că produsele primite
corespund descrierii.
✔ Atenție la e-mailurile sau mesajele cu promoții exclusive. Nu deschideți link-uri și
atașamente suspecte, verificați adresa reală a expeditorilor
De ce? Escrocii imită adesea brand-uri cunoscute.
✔ Folosește parole puternice și autentificarea în doi pași
De ce? Conturile compromise pot duce la furt de identitate sau acces neautorizat la carduri.
Pentru că prudența nu strică atmosfera de sărbătoare, ci o protejează, polițiștii de
prevenire încurajează sucevenii să exploreze această îmbinare armonioasă între tradiție și
tehnologie și să facă primul pas către ”Sărbători în Siguranță”.












