Joi 03 Iulie 2025, Actualizat 12:00 am

93 percheziții la Suceava într-un dosar vizând acte de identitate românești false

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), au pus în aplicare, în cursul zilei de astăzi, 03 iulie 2025, un număr de 93 mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și la locuintele unor persoane fizice.

Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Suceava, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

Ancheta vizează destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari din cadrul unui serviciu de evidența populației și al unei primării, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea, în ceea ce privește domiciliul pentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și alte țări din fostul URSS.

Datele nereale se referă la certificate de cetățenie falsificate și la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, totul cu scopul obținerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identității, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței în România.

În mod concret, beneficiarii au obținut cărți de identitate cu stabilirea domiciliului la imobile aparținând unor cetățeni români care nu erau titularii spațiului respectiv (clădiri improprii sau dezafectate) sau fară acordul proprietarilor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și, implicit, fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de Evidență a Persoanelor.

Astfel, în cursul anilor 2023 – 2024, pe raza unui serviciu de evidență a populatiei și-au stabilit domiciliul în mod fictiv peste 1700 de persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state membre ale fostului URSS.

Activitățile au fost efectuate în colaborare cu IGPF, gruparea de Jandarmerie mobilă Bacău și Serviciul tehnic din cadrul PÎCCJ.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*