Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)- Structura Centrală, pun în aplicare 32 de mandate de percheziție domiciliară în județele Suceava, Ilfov, Ialomița, Iași, Botoșani, Vaslui, Galați și municipiul București, într-o cauză privind săvârşirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu luna noiembrie 2024, în județul Suceava, 5 persoane ar fi construit o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat și alte persoane, în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din comercializarea de detergent, introdus pe teritoriul țării prin sustragere de la controlul vamal.
Astfel, până în luna iulie 2025, liderul, implicat activ pe linia aprovizionării cu mari cantități de detergent, produs preponderent în spațiul extracomunitar (Ucraina), ar fi găsit și pus la dispoziția membrilor, locații care să întrunească condițiile de conspirativitate pentru preluarea și depozitarea detergentului și ar fi identificat clienți care să achiziționeze cantitățile introduse în mod fraudulos pe teritoriul României.
În acest context, liderul ar fi stabilit membrilor sarcini și modalități de lucru precise, precum predarea către clienți sau vânzarea directă, colectarea sumelor de bani rezultate în urma comercializării produselor de contrabandă și efectuarea plăților către furnizori.
Detergentul procurat de grupul infracțional organizat ar fi fost vândut inclusiv în mai multe centre comerciale, fiind ambalat în recipiente de plastic sau cutii inscripționate cu numele unor mărci cunoscute.
Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate Suceava, Iași, Galați, Botoșani, Vaslui și Ialomița și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.